Cutia cu chibrituri

Cutia cu chibrituri, locul unde ma ascund cel mai des

În cutia cu chibrituri o găsești sigur!

Se ascunde mereu acolo, în cutia cu chibrituri. Este locul preferat pentru ca știe ca nu o cauta nimeni, afara de situația când e întuneric, dar și atunci locuitorii casei apelează la o lanterna mare, puternica.

In cutia cu chibrituri totul, pana si gândirea se îngustează, se înăsprește la colturi și se uita printre gratiile mici. Parca ar vrea libertate și nu prea. Parca e mai bine la loc caldut.

Ii este frica doar de el, micutul acela de 90 cm, care scoate triluri de răsună toată casa, pana și pereții ii dau binețe, pana si soarele ii zambeste, pana și munții ii fac cu mâna de la înălțimea lor. El da cu ea de pământ și rade în hohote cristaline și curate ca paraiasul acela de sub munte. El nu se lasă prins de ea, ci o baga în buzunar ori de câte ori o prinde și o frământă ca pe o plastilina. Măcar de s-ar juca cu ea, dar n-are el treburi din astea.

O pivniță mare și rece, ce loc grotesc față de cutia cu chibrituri!

Asa ca da, prefera cutia cu chibrituri decât sa fie ignorata cu buna știința. Odata s-a ascuns într-o pivniță mare și întunecoasa și n-a mai ieșit de acolo câteva luni bune. Era rece, frig, plin cu butoaie. Le-a cercetat și fiecare conținea altceva – unul ardei iute, cica pentru limba ascuțită, altul cu miere, cică pentru vorba dulce, al treilea cu unt – cică pentru a aluneca mai ușor printre vorbe, al patrulea cu rachiu pentru desclestarea limbii. N-a mai avut răbdare sa facă tot inventarul, prea erau multe rău!

Noroc ca și-a găsit o tovarășa. Era tare pestriță prietena asta noua – cu patru frunze, verde, zici ca era trifoi din ala de mănâncă vitele pe câmp. Avea un nume simplu, începea cu N dar l-a uitat. A aflat ca amândouă erau închise aici din același motiv. Stăpâna, o mama a cinci copii, furase o pâine caldă de la brutăria din colt. Era asa pufoasa, asa mare încât ar fi ajuns doua zile pentru cei mici. N-a mai rabdat-o inima și a apucat-o zdravăn cu mâinile ei puternice și a alergat cu sufletul la gura la cei mici. Veselie mare când a ajuns și foame și mai mare! Au infulecat pe nesimțite, iar ei i-a fost mila sa ii oprească. I-a lăsat sa o mănânce toată.

N-au trecut mai mult de trei ore si au descoperit-o. Văzând-o asa sărmana și cu cinci plozi pe lângă fusta, li s-a făcut mila și nu au dus-o la secție, dar i-au dat sa facă munca în folosul comunității și au dat-o în ziare ca „infractor”. Ne-a durut și pe noi, parca erau prea duri cu ea. Măcar de i-ar fi dat cineva o șansă la un loc de munca!

De la cutia cu chibrituri la o lacrima

Încercase o singura data sa își găsească, dar fusese privită de sus și apostrofata ca poluează aerul cu prezenta ei. Auzi vorba sa treacă pe la salon întâi și apoi sa își permită arogante din acestea. Eu m-am cuibărit atunci într-o lacrimă. Ma simțeam prinsa într-un șuvoi, tot cădeau peste mine în rafale și nu le puteam opri nici măcar cu rațiunea. Normal, nici creierul nu o ajuta în astfel de momente, o lăsaseră toți de izbeliște.

Am fost alungata

Eu i-am fost alături pana într-o zi când a întrat într-un atelier de pictura. Voia sa ceara o acuarela fetita cea mica. Pictorul, un om vânjos, dar cu mâini și degete subțiri, de pianist, i-a zâmbit și a invitat-o sa ia un loc în universul lui. I-a dat o ceașcă cu cafea și a invitat-o sa ii povestească câte luna și în stele, pana termina el tabloul. Ea era uimita ca cineva poate fi atât de bun, de blând și și-a deschis sufletul.

Printre lacrimi si sughițuri, printre zâmbete senine, printre raze de soare și nori încruntați și-a făcut un loc în universul asta mare, iar ceata de cinci e cel mai frumos cadou de la viata. Da, are zile când nu are ce sa le dea de mâncare, când nu are haine, când nu o mai găsește nici pe ea, Speranța, dar ei o motivează și ii înfrumusețează sufletul cu zâmbetele lor gingașe și pure ca un ghiocel.

Pictorul a luat-o în brate și a topit-o sub sărutarea lui. Și uite asa, m-am trezit eu alungata din Rai. Am fost izgonita definitiv, fără drept de apel în cutia cu chibrituri. Mai scot capul uneori, dar mai rar.

Îmi pare rău pe de o parte, pe de alta ma bucura faptul ca și-a construit o viata frumoasa, cu multa iubire, în care dăruiește fără sa calculeze cât primește, în care aduna la un loc fericirea, zâmbetul, înțelepciunea și iertarea. Nu voi pleca din sufletul ei niciodată, ca e bun și cald și sfios.

Voi v-ați prins cine sunt? Gândiți-vă ca sunt mereu lângă voi și va împiedic sa faceți diverse lucruri!
🌸 Pedeapsa
Pedeapsa e o consecință, nu o cauza

🌸 Rusinea
FELICITĂRI! Doar copiii mici nu cunosc rușinea, noi oamenii noi o avem în noi și o scoatem la iveala mai mult sau mai puțin în funcție de context. Tot ea ne limitează unele acțiuni neconforme cu normele societății.
🌸 Norocul
Norocul era prietena care a însoțit rușinea în pățania mamei care a furat o pâine

Comentarii

25 de comentarii la „Cutia cu chibrituri, locul unde ma ascund cel mai des”
  1. Trebuie să te felicit pentru modul cum scrii, prin aceste texte reușești să transmiți multă emoție. Numai o mamă știe câte lucruri a făcut pentru copilul ei.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc din suflet! E o incurajare frumoasa sa mai continui!

      Apreciază

  2. abisurile spune:

    Cred că este o mică parte din noi… Conștiința?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Am zis ca este rușinea. Cei mici nu o au pentru ca nu au internalizat reguli, iar cei mari, unii dintre ei o au prea mult

      Apreciază

      1. abisurile spune:

        Rușinea e dictată de conștiința…

        Apreciat de 1 persoană

      2. Da, deși eu cred ca cei mici au o oarecare constiinta, doar ca nu e pe deplin dezvoltata.

        Apreciază

    2. Simona spune:

      Si eu cred ca e vorba de rusine. De cele mai multe ori rusinea apare acolo unde nu trebuie, iar acolo unde ar fi nevoie de ea, e complect ignorata. Felicitari pentru articol.

      Apreciază

  3. Poteci de dor spune:

    Aşa ne simţim în micul nostru univers pe care-l inventăm uneori ca să putem evada din lumea asta mare, ca-ntr-o cutiuţă. Uneori nici acolo nu suntem feriţi de tot…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Din păcate nici acolo, dar poate e mai bine asa, altfel am trai doar in propria realitate

      Apreciat de 1 persoană

  4. Adriana Ivan spune:

    Să fie oare conștiința? Felicitări pentru articolul!

    Apreciază

    1. Adriana Ivan spune:

      Articol *

      Apreciat de 1 persoană

  5. Raluca Anghel spune:

    Si eu m-am gandit la conștiință. Frumos tare ai scris. Rușinea…mie nu mi prea place, am interiorizat-o asa de tare. M-a împiedicat sa fac lucruri corecte, sa spun nu, sa nu accept jumatati, sa primesc mai putin decat meritam. Astept ziua in care copiii nostri vor inlocui rușinea cu ceva mai frumos 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Frumos comentat Raluca, da asa ar trebui, locul rușinii sa fie mereu în cutie, fermecata.

      Apreciază

  6. Otilia Dima spune:

    Foarte frumos si sensibil ai scris. Imi place de tine aici, si imi place de tine si pe celalalt blog. 🙂
    Ai scris frumos.
    Ma gandeam ca mi-as dori ca Natalia sa creasca cu bucurie si veselie in suflet, sa nu ii fie rusine. Ce e rusinea? Sa aiba curaj si vise. Drumuri de facut fara limite impuse.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mona spune:

    Eu cred cu tărie că în fiecare suflet există un Jean Valjean. Și trecem prin aceleași stări. Cu noroc, doar metaforic. Iar metafora transpusă de tine este frumoasă.
    Da, îmi place enorm să te descopăr. În sfârșit, aici, te descopăr! 😊

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc Mona 🙂

      Apreciază

  8. Anaphielle spune:

    Eu m-am gândit la inimă. 😁❤🙈 Citind comentariile, îmi dau seama cum stă treaba cu percepțiile. :)))
    Scrii minunat, Oana! Ce scrii aici este ALTCEVA. Și chiar îmi place. ❤

    Apreciază

    1. 🙂 Multumesc din suflet

      Apreciază

  9. illusion spune:

    Conștiința? (apropo, poveștile tale-s superbe, se vede că ești mămică și ai antrenament în spusul poveștilor! 🤗)

    Apreciat de 1 persoană

  10. Georgiana spune:

    Ce poveste frumoasa! Imi place tare mult cum scrii! Transmiti multe emotii prin articolele tale😍

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc Georgiana!

      Apreciază

  11. Cu fiecare articol emotionant, te descopar tot mai bine, Oana. Imi place.
    P.S. Tot la constiinta m-a dus si pe mine gandul.

    Apreciat de 1 persoană

  12. „Eu m-am cuibărit atunci într-o lacrimă” – cata profunzime.
    cata adancime intr-o singura lacrima
    cata forta de disimulare
    cat de isteata e ideea
    cum pot lacrimile a ne salva
    imi place gandul!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s