Trenul care duce nicăieri

Era o dimineață târzie de toamnă în care a nins cu galben, în toate nuanțele lui. Își sorbea cafeaua dintr-o colivie de sub Tampa și ochii scrutau înălțimea muntelui. Se gândea ca a stat prea mulți ani în colivia lui, aproape 35 și nu se schimbase mare lucru, parca îmbătrânire odată cu muntele, de aceea își pusese în gând sa plece cât mai departe. A hotărât sa facă aceasta călătorie cu trenul, era unul nou renovat- „trenul care duce nicăieri”.

A luat o hârtie galbena, la fel ca frunzele toamnei și un condei și a scris câte o scrisoare pentru cei dragi – una pentru părinți și una pentru sora lui. Apoi le-a împăturit frumos, le-a pus într-un cufăr și a trecut la pregătit bagaje. Nu știa unde îl vor purta pașii, asa ca și-a pus de toate – și bluze cu mânecă lunga, și pulovere, și blugi, dar și pantaloni scurți și șlapi. Și a luat cu el un aparat foto, dăruit de tatăl sau când avea 10 ani, pentru ca părinții îl vedeau un fotograf celebru. El însă s-a încăpățânat sa le arate ca nu fotografia este atuul lui, ci pictura.

Îmbarcarea în trenul care duce nicăieri

Nici pictura nu îl scosese din mediocritate, asa ca trăia în mica colivie din orele de pictura pe care le ținea la o școală și ce ii mai trimiteau părinții.

Bagajul era gata, s-a uitat pentru ultima data la munte, i-a zâmbit ca și cum i-ar fi zis „Si eu pot fi la înălțimea ta” și a închis ușa. Vântul adia ușor și frunzele ii cădeau la picioare. Pașii repezi pe asfaltul umed și singuratic păreau sa imite un soi de step, iar pelerina galbena de ploaie ii dădea o nota de călător rătăcit în spațiu. Poate că așa si era, își aduse aminte discuția cu profesoara May:

„-Stimate domn, aveți un potențial imens în pictura, întrevăd genialitatea dumneavoastră, dar și o amprenta voluminoasa de plafonare. Pare ca ati fi în locul potrivit, dar de fapt nu v-ați explorat suficient sinele și nici potentialul. O călătorie v-ar prinde tare bine! „

„-Suna chiar interesant propunerea dumneavoastră stimata doamna May! Nu știu dacă pentru explorare, cât pentru relaxare si vizitare de locuri și culturi noi!”

Si uite asa, de la o discuție nevinovata, a ajuns sa se îmbarce in trenul care duce nicăieri. Un tren de altfel special, viu colorat, dar cu o singura ușa la capătul lui. Cică pasagerii din trenul care duce nicăieri coboară toți la aceeași stație și nu mai avea rost sa facă pentru fiecare vagon în parte câte o ușă.

O discuție interesantă în trenul care duce nicăieri

S-a îmbarcat în tren, și-a făcut semnul crucii și trenul care duce nicăieri s-a pus în mișcare. În vagonul în care se află, o doamna și doi domni poartă o discuție interesantă:

-„Care este prețul pe care sunteți dispus sa îl plătiți pentru a fi bogat? (Zână)

-Oricât! Abia aștept să mă trezesc în mijlocul unui hotel de lux, înconjurat de femei una și una, sa fiu alintat, sedus și tratat la cel mai înalt nivel! Să-mi fac toate poftele, sa ma plimb oriunde, sa savurez cea mai scumpa șampanie din lume alături de o frumusețe pura! (Saracuduhu)

-Dar stimate domn, frumusețea este trecătoare și firea omului este mai imprevizibila decât a celui mai nărăvaș cal, se plictisește cât ai bate din lume și vă întreb ce veți face atunci? Eu de exemplu, mi-aș dori sa găsesc un suflet cald si bun, care sa ma iubească asa cum merit! Și când îmi deschid ochii dimineața, sa ii cuprind privirea dragastoasa, sa ii simt sărutul cald și senzual în timp ce îmi șoptește ca ma iubește! Ah ce fericit as fi! (Singuratic)

-Haha, vise domnule vise! Femeile sunt mai schimbătoare decât vremea și oricând poți rămâne singur, deși ți-ai jurat iubire veșnică! Măcar cu banii trăiești, te distrezi, ei nu te înșală! (Saracuduhu)

-Ma tem ca sunteți prea dur! Noi femeile suntem mai sensibile, mai pretențioase, dar și când iubim, suntem în stare sa schimbam lumea pentru cel iubit! Dumneavoastră domnule, ce părere aveți? (Zâna)

Domnul Reținut din trenul care duce nicăieri

Și-a întins mâna finuța către el pentru a face cunoștință și cu speranța că îi va sari în apărare:

-Domnul Reținut sunt. Incantat sa va cunosc! Nu știu ce sa zic, poate pe amândouă? Eu nu am avut niciodată astfel de dileme.

-Vai ce bine domnule, înseamnă că sunteți un om fericit! Îmi puteti spune ce meserie aveți? (Singurătic)

-Pictor, predau la școala din Tampa, Brașov. Ați auzit de România?

-Cum sa nu? Doar corupția înflorește la voi cel mai bine, nici agriculturii nu ii merge atât de bine cum ii merge florii corupție. Dar ce sa înțelegeti dumneavoastră nevoia de bani, doar sunteți artist, boem! (Saracuduhu)

-Cred ca îl subestimați pe domnul Reținut! Dumneavoastră cum vedeți fericirea stimate domn? (Zână)

Discuții despre fericire

-Fericirea este când te trezești dimineața în aerul tare al muntelui, când îți ciripesc păsările în geam și te invita sa deschizi geamul și sa le auzi trilurile! Fericirea e când sorbi o gura de cafea în timp ce privești crestele munților, când ai inspirație, când pictezi un tablou si ești mulțumit de ce a iesit! Fericirea este când pui pensula în mâna unui micuț și îl vezi cum captează esenta, cum îmbină culorile si te depășește pe tine ca profesor, dar nu uita niciodată sa îți spuna mulțumesc! Fericirea e in gesturi simple!

-Incredibil, sunteți absolut minunat! Zice plina de entuziasm Zâna si aplaudă frenetic discursul!

-Ce e incredibill doamna? Ca se mulțumeste cu un salariu de nimic, cu firimiturile altora. De ce mai sunteți în trenul acesta dacă aveți o viata imbuibata cu fericire pana la gat? (Saracuduhu)

Va urma..

Comentarii

2 comentarii la „Trenul care duce nicăieri”
  1. Poteci de dor spune:

    Deja cred că avem fiecare câte un loc în trenul ăsta. Aştept continuarea cu nerăbdare.

    Apreciază

  2. illusion spune:

    Și eu aștept continuarea. Trebuie să văd unde duce trenul!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s