Perfecțiunea și greșeala, două surori vitrege

Am greșit foarte grav. Am recunoscut greșeala pe jumătate, cealaltă jumătate din mine știind că a fost și o lipsa de comunicare la mijloc. Mi-am cerut scuze, dar scuzele au fost aruncate la gunoi pentru ca impactul greșelii a fost destul de puternic.

Sunt om, nu sunt robot. Nu m-a întrebat nimeni cum m-am simțit când au dat cu pietre în mine, când mi-au reproșat gafa comisă. Nu și-a închipuit nimeni ca in clipa aceea am vrut sa plec din lumea asta trista, frustrata pana la refuz și mereu judecătoare.

Nu îmi place perfecțiunea, dar pe ea o cauta toți. Nimănui nu-i place de sora vitrega greșeala. Ciudat e ca ne temem de roboti, de faptul ca ne ar putea lua locurile de munca, de faptul ca învață mult mai repede ca noi, de faptul ca s-ar putea întoarce împotriva noastră. Dar ne dorim sa fim ca ei, perfecți, fără cusur, fără greșeală.

Cine sa ne mai înțeleagă pe noi oamenii, când nici noi nu ne mai înțelegem? Când noi așteptăm perfecțiunea pe care o detestam când o vedem pusa în aplicare?

Când cel ce greșește e slab, e jalnic, e de bătut în cuie, de rastignit precum Isus, de condamnat la sentința „Fără valoare”?

Caci noi oamenii atribuim valoare doar perfecțiunii, deși tocmai greșeala ne ajuta sa devenim „valoroși cu trecerea anilor”. Când greșeala este făcută, cei din jur nu cauta sa te salveze, ci te arunca din barca pentru ca vor ca barca sa mearga in continuare lin, ușor. Greutatea greșelii provoacă barca sa își schimbe direcția ori exact asta vrem sa evitam. Nu vrem sa ajungem la motivul real al dezechilibrului bărcii, ci doar sa ne debarasam de greutate și ne continuam drumul în aceeași direcție, având alături pe cei perfecți.

Când mă uit în birouri și vad cum stam cu toții cu căștile pe cap, tastând frenetic la calculator, când nici măcar un bună dimineața vesel nu ne mai trezește din frenezia tastelor, ma întreb dacă nu cumva am devenit roboti.

Suflete goale, ce se reflecta în lumina neoanelor și se fastacesc in fața soarelui, ce vorbesc în romano – engleza – japoneza, toate limbile pământului, dar le e jenă, teama sau poate lehamite sa spună un cuvânt de mângâiere al sufletului. Mi-e teamă de momentul când greșeala va fi exilata de pe planeta și vom ajunge sa ne luam la întrecere in perfecțiune cu robotii.

Cum vom proceda cu primul perfecționist care da eroare? Pe un robot îl distrugi și îl arunci în gunoi, dar cu un om-robot cum vom proceda?

Îl vom dezactiva, îl vom pune într-o baza de date cu status – numerical code, failure, not to be used anymore? Și pe sora vitrega greșeala unde o închidem, cum o pedepsim pe viata?

Dar cu iubirea, cu empatia ce facem? Le extragem pana la ultimul om și le tăiem bucăți pana nu mai rămâne nimic?

In ce lume trăim? Eu nu știu ce lume vreți voi, dar eu vreau într-una a greșelii, a iubirii și a empatiei. Mai exista ea oare sau trebuie sa o caut pe alta planeta?

Comentarii

3 comentarii la „Perfecțiunea și greșeala, două surori vitrege”
  1. Poteci de dor spune:

    Sunt mulţi cei care o acceptă, nu trebuie căutată o altă lume pentru asta, se găseşte aici. Nu trebuie decât să ne dăm voie să-i vedem pe cei asemeni nouă. Să privim cumva peste cei care îi caută numai pe cei perfecţi. Până la urmă, ei nu fac decât să încerce, prin asta, să-şi ascundă propriile imperfecţiuni.

    Apreciat de 1 persoană

  2. si eu vreau in lumea ta, ce a greselilor. mi-e frica de perfectiune, de ce neajunsuri ar putea avea, de ce tristeti poate aduce.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s