FLPM – Sursa mea de sănătate și vitalitate la preț mic

M-am născut într-o frumoasă zi de toamnă a anului 1985 și eram atât de mică, pipernicita și urâtă, că mama i-a zis doctorului că sigur a încurcat copiii și i-au adus pe altcineva în loc. Noroc cu tata, el când mi-a auzit țipetele din toți rărunchii și mi-a văzut ochii bulbucați de atâta plâns, a liniștit-o pe mama:

-Stai liniștită nevastă, sigur e a noastră! Când lipsesc eu prea mult de acasă pentru un fotbal sau o bere cu băieții, se aude de la parter până la etajul opt când mă suni:

-Nu mai vii și tu odată acasă? Te aștept de trei ore, pe unde ești?

-Bine totuși că ai inima largă și îți trece repede supărarea, așa că hai să facem bagajul și să mergem mai repede în căminul nostru drag.

A stat mama imbufnata toată ziua pentru vorbele astea, dar bine că s-a elucidat misterul și am ajuns în sfârșit acasă.

Copilăria mea ar putea fi sursă pentru un nou film „Singur acasă”

Primele patruzeci și opt de luni n-am făcut mare lucru, adică în afară de mâncat, jucat și spus câteva fraze simple, nu mă pot lăuda cu prea multe. Poate doar două trăznăi mai de „vază”, să zic așa. Am reușit să pun mâna pe dosarul cu acte originale ale părintilor și le-am făcut franjuri prin casă și am băgat o pisicuta în sobă când încă mai fumegau cărbunii. Doar cel de sus a făcut ca mama să treacă pe acolo, să o audă și să o salveze. V-am zis doar că nu eram chiar așa de cuminte!

La patru luni după ce am împlinit frumoasa vârstă de cinci ani s-a căsătorit mătușa mea. Toată familia era prinsă cu pregătiri, căci nu era asa simplu ca acum să organizezi nunțile. Mie îmi era cam foame și ca să nu deranjez și să nu stric bucuria mirilor, a părinților, am zis să iau Cavit junior.

Vitaminele, prietene de nădejde din copilărie până în prezent

💡Acesta este un supliment nutritiv ce conține un complex de minerale și vitamine (vitamina A, vitamina D3, vitamina C, vitamina E și 8 vitamine din B), necesare organismului în perioada de creștere. Fiind considerată de medici anemica, i-au recomandat mamei să-mi dea o pastilă zilnic.

Eu m-am calicit in ziua aceea, mai ales că erau atât de bune la gust și am luat vreo cinci. Nu s-a prins nimeni până când am ajuns la restaurant și a început dansul mirilor. M-au luat crampele și în scurt timp am început să vomit. Imaginați-vă o sută douăzeci de persoane, două sute patruzeci de ochi care lasă splendoarea dansului și se focalizează direct pe mine. Am o vagă impresie că mătușa mea nu m-a iertat nici în ziua de azi pentru surpriza nemaipomenită pe care i-am făcut-o atunci.

Au trecut anii și relația mea cu vitaminele s-a închegat și mai puternic. În adolescență am luat vitamina C la greu, pentru că aveam imunitatea scăzută și răceam până și după ce mâncam o înghețată.

Acum am trecut la un nivel superior de relație, în care am păstrat vitamina C și am adăugat omega 3 și vitamina D, mai exact D3. Iau 1800 – 2000 de unități pe zi de vitamina D, de trei ori mai mult decât consumul normal pentru un adult de vârsta mea. Asta se întâmplă pentru că am un risc ridicat de osteoporoză, predispoziție moștenită din familie.

💡În afara faptului că ajută la absorbția calciului în oase și implicit un sistem neuromuscular sănătos, vitamina D contribuie și la reducerea riscului asociat bolilor cardiovasculare, la imbunătățirea funcțiilor cognitive și păstrarea imunității organismului în parametri normali.

💡Omega 3 mă ajută și el pentru mobilitatea articulațiilor, întărirea sistemului imunitar, îmbunătățirea memoriei și concentrării.

Farmacia la Preț Mic, sursa mea de sănătate și vitalitate

Sunt conștientă că suplimentele nu înlocuiesc legumele, fructele, carnea de pește, adică un meniu sănătos și variat, dar atunci când organismul nu reușește să își ia toate aceste substanțe din mesele zilnice sau când nu poți mânca mereu ca la carte, corpul trebuie ajutat.

Ele sunt binevenite în acest context! Să fim serioși, câți dintre voi mai mănâncă pește proaspăt, pescuit direct din baltă și aceea fără surse de poluare, carne de pui de țară, legume din curte, fără pic de pesticide? Câți dintre voi vă permiteți să mâncați totul bio și dacă da, aveți siguranța că organismul își ia toți nutrițientii din mâncare?

Eu una știu sigur că nu și de aceea îmi procur vitaminele și mineralele necesare organismului, consultând și medicul înainte de a lua decizii. Caut să cumpăr ieftin, dar fără a face rabat de la calitatea produselor și Farmacia La Preț Mic mă ajută de minune în acest sens.

Fie că dau o comandă telefonică, fie că merg pe varianta de comandă online, Farmacia la Preț Mic este sursa mea de sănătate și vitalitate!

*Superblog 2019

*Poze și video Sponsor Farmacia La Preț Mic

Comentarii

4 comentarii la „FLPM – Sursa mea de sănătate și vitalitate la preț mic”
  1. Foarte simpatic articolul tau. Nu te cunosc prea bine, dar nu as fi zis ca erai asa neastamparata ca si copil. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. :)) I-am băgat in sperieți pe toți

      Apreciat de 1 persoană

      1. Sunt convinsă. Mi i-am și imaginat. 😂

        Apreciat de 1 persoană

  2. illusion spune:

    Frumoase povestioarele din copilăria ta, mai vreau 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s