Pentru propria dezvoltare personală, pentru emoții și amintiri de neuitat ai curaj și experimentează!

La primele secunde de la naștere, suntem asaltați de oameni, culori, lumini, forme și suntem temători. Mama este de obicei cea care ne ajută să ne adaptăm schimbărilor, să intram în viață prin experimente mai mici sau mai mari, ea înseși simțind că trăiește unul odată cu sosirea celui mic. Treptat experimentam viața și progresele sunt tot mai evidente de la lună la lună – trecem de la masă bazată doar pe lapte la diversificare, reușim să stăm în fundulet, apoi să o luăm în piciorușe, zicem primul cuvânt, apoi prima propoziție și ușor, ușor ajungem la grădiniță. Este primul prag important în dezvoltarea noastră indiferent de generație. Așa a fost la mine, asa a fost la fetita mea de 12 ani, așa este și la cea de 4 ani și jumatate. Diferența este că ele pot experimenta mai mult decât mine, societatea de azi și tehnologia le ajută de minune în această direcție. Asta nu înseamnă că eu sunt degrevata de responsabilități, din contră trebuie să aleg și să le îndrum spre experientele pozitive, din care să învețe ceva care să le pregătească mai bine pentru viață.

Una dintre cele mai bune ocazii pentru a le îndruma spre astfel de experiențe este ziua de naștere sau chiar de Crăciun, care în mai puțin de două luni ne va bate la ușă. De obicei le luam jucării, haine, încălțăminte și constatam utilitatea lor, doar că acestea nu creează amintiri, emoții sau învățăminte de lungă durată. Răsfoind internetul după un workshop de scriere creativă pentru mine, am dat peste site-ul Experimentează.ro, un site ce creează idei, care mai apoi se transformă în clipe de neuitat.

Pentru fetița mea cea mică ar veni perfect un curs cum este I will know, în cadrul căruia să afle despre universul în care trăiește, prin experimentare directă, liberă, firească, prin bricolaj și construcție la scară mare. În schimb pentru Ana, fetița mea de 12 ani, ar fi util să descopere cum să scape de trac, cum să aibă mai multa încredere în forțele proprii. Îi dau zeci de sfaturi pe această temă, dar nu există cale mai bună de învățare decât experimentul, propria ei confruntare cu propriile emoții. Să fie prezentatoare pentru o zi la o ediție „Junior News”, un workshop de dezvoltare personală tare îndrăgit și de cei mici și de cei mari, va fi indiscutabil o experiență memorabilă, care o va ajuta să scape de trac, să fie mai sigură pe ea și mai puternică.

Timiditatea pe care o are acum i se va diminua considerabil. Încerc pe cât posibil să le ofer amândurora experiențe cât mai diversificate pentru a-și forma anumite deprinderi, pentru a-și dezvolta anumite abilități de care au nevoie să reușească în viață, cum ar fi: disciplina, încrederea de sine, perseverența, asumarea calculată a riscurilor, curajul de a greși, dar mai presus de toate pofta de viață. Dacă vă întrebați cum o măsor, ei bine am o ecuație mai complexă, care se referă la multitudinea de zâmbete, de râsete din fiecare zi din an și numărul de experiente cu adrenalina din anul respectiv.

Doar imaginați-vă cum ar fi să fiți aproape de nori într-un balon cu aer cald sau poate într-un avion elegant deasupra mării – să faceți fotografii spectaculoase, unice în viață, să simțiți cum crește pulsul odată cu intensitatea senzațiilor tari pe care le experimentați. Sau, din contră, să vă testați curajul și pasiunea pentru viteză într-o mașină de raliu pe un circuit profesionist. Ce senzație divină să parcurgeți suta de kilometri în câteva secunde, să gustați libertatea ca pe cea mai savuroasă bautură!

Datorită unor astfel de experiențe cu adrenalină, ajungeți să vă cunoașteți cu adevărat limitele și să descoperiți că de fapt ele nu există decât în propria minte, rămâne doar să le eliberați de acolo.

Am avut ocazia sa zbor cu parașuta acum câțiva ani, doar pentru că am făcut un pariu și l-am pierdut, iar pedeapsa era fix aceasta. Am crezut despre mine că sunt cea mai fricoasa persoană de pe planetă până la momentul respectiv, acum știu doar că m-am lăsat sabotata de preconcepții. Voi alege să repet experiența, dar acum va fi de la 4000 de metri, alături de instructori experimentați și cu toată inima. Abia aștept să mă simt din nou ca un fulg în bătaia vântului și să zâmbesc cu toată inima! În mod sigur, când fetele vor avea voie și vor dori să experimenteze saltul cu parașuta sau alte senzații tari, le voi încuraja din toată inima să o facă.

Sfatul meu pentru ele, atât pentru prezent, cât și pentru viitor rămâne același: Experimenteaza viața! E nevoie mereu de perspective noi de a vedea lucrurile, de a ieși din zona de confort sau de a scăpa de barierele autoimpuse de care ziceam și doar prin experiențe diverse putem avea acces la un nou „eu”, mai bun, mai împlinit, mai fericit.

Pentru ca fericirea să fie deplină, am nevoie să mă concentrez atât pe dezvoltarea fetelor, cât și a relației mele cu soțul. De aceea, voi profita de ocazia zilei sale de naștere și îl voi surprinde plăcut, creând o amintire de neuitat pentru amândoi. Voi alege din categoria experiente cu romantism un City break la o vila luxoasă din Veneția. El este un împătimit al bucătăriei italiene și va avea ocazia să experimenteze un cooking class alături de un master chef celebru, în timp ce eu mă voi bucura de frumusețea orașului și de un vin aromat la Due Bacari. Cu siguranță vom face multe poze și vom crea amintiri extraordinare, presărate cu zâmbete, râsete și o tonă de iubire.

Viața are momentele ei plăcute și mai puțin plăcute și tot ceea ce putem face este să o întâmpinăm cu iubire, cu pofta de a-i savura fiecare moment! Iar Experimentează poate fi și furnizorul tău de experiențe dacă îi faci loc în viața ta!

*Superblog 2019

*Poze Sponsor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s