Fără categorie

Cum să vezi binele în orice situație sau 3 motive de bucurie că e Pandemie în plin Crăciun

Mă gândeam ieri dacă voi mai scrie după Superblog sau îmi voi lua o pauză binemeritată după un concurs atât de solicitant, dar și de frumos.

Și am găsit inspirația în luminițele întâlnite în drumul spre casă. Pare că vin Sărbătorile și chiar dacă sunt total atipice, am găsit trei motive să mă bucur de ele chiar și în Pandemie:

  • Nu mai asist la sărbătoarea plină de kitsch și brazi nevinovați tăiați din Piața Constituției
  • Nu mai asist la aglomerația nebună din magazine, din Piața Revoluției sau alte locații din care se transmite Revelionul
  • Nu mai mă stresez că nu știu unde fac Revelionul, cu ce mă îmbrac și etc

Să le luăm pe rând.

Cel mai mult mă bucur că am scăpat de „cel mai fain târg, cel mai minunat brad” din Piața Constituției. Acum doi ani făceam reclamație la Primăria Capitalei pentru masacrul a zeci de brazi pentru un târg de câteva săptămâni. Mi s-a răspuns nonșalant că nu au implicare, că nu au știut ce face firma de organizare evenimente contractată.

Departe de mine de a fi o ecologista, cum sunt alte prietene, dar mi-a părut rău să văd atâția brazi masacrați pentru un moft. Ca să nu mai zic că era o aglomerare de nedescris și în stil românesc, cu multă mâncare și mult kitsch.

Dacă faci căsuțe cu produse tradiționale, păi amplasezi colțul de mâncare în altă parte, faci reguli de circulație civilizată. Nu m-am bucurat nici de căsuțe, nici de mâncare, ca să nu mai zic câți brazi tăiați zăceau în marele brad de Crăciun. Prin urmare mulțumesc Pandemiei că m-a scăpat de panem et circus.

Aglomerație – până și în toalete. Mi-aduc aminte că acum câțiva ani m-am dus la ora 21 să fac cumpărăturile de Crăciun, doar doar nu o fi nebunie. A fost la fel, până și pentru a intra la toaletă am așteptat 15 minute. Acum, grație Pandemiei, nu voi mai auzi câte mii de euro au încasat așa numitele vedete de carton la Revelion, nu voi mai sta o oră la coadă pentru un cozonac și un vin.

Acum e vremea în care vom mânca mai rațional, cel puțin teoretic (citisem undeva că suntem printre primii în Europa la capitolul mâncare aruncata). E vremea în care spectacolul de la televizor în noaptea de Revelion chiar va conta și acum vom vedea potențialul de creativitate al marilor trusturi.

În final, Pandemia mi-a adus bucuria de a nu mă mai stresa cu Revelionul, unde fac, cum și în ce fel. Mă rog, oricum de vreo 2 ani l-am făcut acasă dar tot era stresantă partea de pregătiri, posibili musafiri. Sunt un om căruia îi plac mult vizitele, dar sunt prea antitalent în bucătărie, ca să mă bucure vizitele din perioada Sărbătorilor. Plus că nu văd nici scopul circului în sine – de ce să mă omor să fac zece mii de feluri de mâncare, când oricum lumea e ghiftuita, să fac doar „de ochii lumii”? Not my style clar, așa că slavă Pandemiei, stau cuminte acasă și mănânc fix cât mă ține puterea să gătesc.

Deci una peste alta, dacă rămân sănătoasă și eu și cei dragi, Pandemia nu e chiar atât de rea.

Mai elimină din sclipiciul artificial al sărbătorilor de iarnă, asociat cu multă mâncare, multe cadouri, multe vedete de carton. Rămâne în final esența – SIMPLITATEA și BUCURIA AUTENTICĂ a unor astfel de sărbători.

Să fim sănătoși și să rămânem în simplitate!

9 gânduri despre „Cum să vezi binele în orice situație sau 3 motive de bucurie că e Pandemie în plin Crăciun”

  1. De acord cu toate! Sincer, în afară de virus şi de problemele directe sau indirecte cauze de pandemie, zău dacă n-aş vrea să fie toate ca acum: fără scălâmbăieli cu târguri şi prostii, fără nebunia cu Revelionul. Să fie aşezate toate şi mai discret, că-i mai sănătos.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Corect, nici mie nu mi se par o pierdere toate cele.
    Cît despre brazi… n-am știut că-i așa rău, n-am fost la niciun tîrg din ăla, pt că-i mereu prea mare înghesuiala și-s prea scumpe toate la astfel de tîrguri 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s