Fără categorie

Fluturii în stomac la 40 versus 20

Acum, că Superblog s-a terminat, pot reveni la subiectele tipice pe blog, mă rog destul de variate până când o să decid clar în ce direcție voi merge cu el. Azi, inspirată de articolul acesta al Corinei Băcanu, pe care o urmăresc pentru felul ei plin de umor, deseori sarcastic, m-am gândit să scriu, prin lentila proprie, cum se simt fluturii în stomac la 40 versus 20.

Nu știu dacă să merg pe o descriere atât de tranșanta cum a făcut Corina, pentru că lumea e prea diversă, prea plină de nuanțe încât să împart atât de strict iubirea, dar vedem ce iese. Mai degrabă aș pleca în acest demers de la ceea ce comparăm, adică o femeie care are acum 20 ani cu una de 40 ani sau aceeași femeie la 20 respectiv 40?

Dacă mă raportez la prima situație, aș zice că fluturii din stomac ai celei de 20 sunt foarte apropiați de cei ai tipei de 40, ba chiar mai lucizi. S-ar putea să fiu contrazisa de bărbați în generalizarea pe care o fac, dar o tipă de 20 ani, mai ales de la oraș, are o luciditate, o siguranță de sine, o capacitate de a fi cameleonica mult mai puternice decât una de 40.

Lângă blocul în care stau este un liceu, ei bine, foarte des am dileme care este profesoara și care este eleva. Asta pentru că puștoaicele sunt tipla, unele machiate chiar bine (deloc vulgar), debordează de încredere în sine și se vede de la distanță atitudinea lor. Ca să nu mai zic că sunt extrem de pragmatice, nu de puține ori am auzit discuții de genul „are bani sau îl vei întreține tu?”

Evident că, atunci când am văzut aceeași puștoaică îmbrățișându-se cu prietenul, mi-am pus întrebarea cum se simt la ea fluturii în stomac sau dacă îi mai simte în sfera asta de pragmatism.

N-am găsit un răspuns fix la întrebarea asta, în schimb am găsit, în cazul unei cunoștințe de 22+, modul în care gestionează ea situația când fluturii își fac cuib în altă inimă. Mi-a explicat de-a fir a păr că n-a mâncat o săptămână, a plâns pe la toate prietenele, după care s-a decis să îl uite, căutând pe altcineva. Aici s-a aprins un beculet.

O femeie de 40 nu face asta. Chiar dacă fluturii din stomac durează la fel, ea îi gestionează altfel pe cei plecați. Ea își folosește singurătatea ca arma de bază, pentru că în propria singurătate decanteaza firul logic al faptelor, se retrage din propria poză și vede unde a greșit, de ce nu erau potriviți și ce lecție de viață poate lua cu ea mai departe.

Mai mult decât atât, la 40 ani fluturii în stomac îmbracă o altă formă – uneori a acelor gesturi de mult uitate de mulți bărbați, cum ar fi să deschidă portiera, să o ajute să se îmbrace, să o scoată la un restaurant bun, să spună o glumă bună.

Sunt niște detalii care nu țin atât de situația materială a persoanei respective, cât de versiunea ei smart, cea dezvoltată personal, după atâtea lecții de viață și autoeducare.

De aceea și fluturii în stomac, atunci când mor, sunt mai dureroși la 40 decât la 20, pentru că au substanță, au ceva din persoana respectivă.

Dacă ne raportăm la comparația aceeași femeie la 40 versus 20, vei întâlni sigur fluturi în stomac de alte culori, una dintre ele fiind a înțelepciunii. Aceeași femeie, care la 20 ar fi acceptat cu ușurință o invitație la un suc, film etc, acum va trece prin filtrul gândirii dacă merită timpul investit. Fluturii sunt prezenți și ei, poate nu atât de intens ca la 20, dar nu sugruma rațiunea.

Aceeași femeie la 40 va accepta mai ușor să facă dragoste decât la 20, dar o va face după ce se va fi convins de poveste, de chimie, poate chiar de senzualitatea partenerului. În schimb la 20, ar combina fluturii cu extazul hormonal, făcând un cocktail puternic, un Cuba Libre pe cinste, dar pe care îl savurează instant, pe care nu are răbdarea să îl guste ușor, să simtă fiecare aromă în parte.

Femeia la 40 resimte fluturi în stomac dar îi reprima atunci când faptele lui nu coincid cu vorbele, femeia la 20 îi resimte dar merge înainte cu ei, pentru că are încă naivitatea de a crede că poate schimba un bărbat.

Femeia la 40 știe că fluturii în stomac se mențin pe termen lung cu eforturi conștiente, de aici poate și grija mai mare pe care ea o acordă alimentației, somnului, îngrijirii tenului dar și relației în sine, verificând oarecum dacă mai e pe aceeași lungime de undă cu el.

În schimb femeia de 20 își poartă frumusețea și tinerețea mai mult din vanitate și mai puțin din iubire de sine, iar preocuparea pentru relație este dusă deseori în extrema de a accepta mai mult decât îi spune inima că ar trebui. Cu siguranță ea tolerează mai ușor o absența a partenerului de două zile fără răspuns și, dacă mai are și ghinionul unui tip manipulator, își asumă chiar vina pentru ce nu merge în relație sau pentru absența lui.

Dar viața e făcută din excepții și cu siguranță ai întâlnit și tu, dragă cititorule, femei de 40 care descoperă fluturii în stomac și îi trăiesc ca la 20 sau femei de 20 pentru care fluturii sunt insectele multicolore de pe cer și cam atât.

Nu judeca nici pe una, nici pe cealaltă pentru că nu știi ce a întâlnit în călătoria ei, mulțumește-te să o admiri, pentru că o femeie, indiferent de vârstă, cu fluturi în stomac este mult mai frumoasă. Are o inimă zburdalnica ca a unui fluture și o sclipire aparte în ochi care te face să ignori orice rid, orice imperfecțiune.

Bucură-te de imagine, fii fericit(a) dacă îi vezi în ochii celui/celei dragi și alergați amândoi după ei!

1 gând despre „Fluturii în stomac la 40 versus 20”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s