Metafore

Matematica și iubirile disfuncționale

Să ridice mâna sus cui i-a plăcut matematica în speță geometria în școală! Să vedem, ne strângem cel puțin 10? Cu puțin noroc, da.

Am fost umanista până în pânzele sufletului în școală, iar la geometrie mi-aduc aminte că stătea profa cu cubul în mână să văd și eu toate unghiurile. Azi mi-am propus să rulez două trei figuri geometrice, simplități și să le compar cu iubirile disfuncționale.

Ca să nu pară insipid articolul și eventual să atragă și matematicieni poeți, nu doar artiști pe aici 🙂 Gluma-i glumă, dar mie mi-a plăcut mult de Dan Barbilian și a lui poezie Riga Crypto și Lapona Enigel, al cărei text integral îl găsiți aici și un fragment mai jos:

„Des cercetat de pădureţi

În pat de râu şi-n humă unsă,

Împărăţea peste bureţi

Crai Crypto, inimă ascunsă,

……………….

În ţări de gheaţă urgisită, 

Pe-acelaşi timp trăia cu el, 

Laponă mică, liniştită, 

Cu piei, pre nume Enigel.

…………

Că-i greu mult soare să îndure  
Ciupearcă crudă de pădure,   
Că sufletul nu e fântână   
Decât la om, fiară bătrână,   
Iar la făptură mai firavă   
Pahar e gândul, cu otravă" 

Sper că v-a plăcut și vouă la fel de mult, mai ales că servește drept preambul la iubirile disfuncționale despre care vă povestesc. Dar să luăm reper prima figură geometrică:

  • Triunghiul – isoscel și echilateral dacă îmi amintesc eu bine

Triunghiul isoscel e cel cu doua laturi egale și îl asociez cu iubirea disfuncționala tip amantlac. Dacă vă întrebați de ce, motivul se refera la jocul dublu, aparent egal al unuia dintre parteneri îndreptat deopotrivă către celălalt, cât și către amant(a).

Poate ca timpul dăruit celor doua persoane nu este deopotrivă egal, amantul sau amanta fiind mereu defavorizați la acest capitol, dar zona emoțională este mereu egală ca cele doua laturi ale triunghiului isoscel, cât timp duce relațiile in paralel.

Triunghiul amoros este unul care se poate strica oricând dacă latura de jos, în speță partenerul înșelat află de situație. Și nu ideea de a afla este dureroasă, cât modul de a te poziționa față de o persoană care iubește dublu echitabil.

Te gândești cu ce ai greșit în relație, dacă un om nu poate hotărî valoarea iubirii tale, nici măcar prin comparație cu a amantului sau amantei după caz.

Sunt relativi puțini ce-i drept, doar 15% cei care reușesc să continue relația după ce li se comunică fapta, conform statisticilor.

Triunghiul echilateral este triunghiul Bermudelor. Aici toată lumea știe și acceptă tacit situația de înșelat, respectiv persoană care înșală.

Nu știu care e rațiunea din spatele alegerii, aș merge fie pe varianta unui dependențe emoționale dusă la extrem din partea celui înșelat, fie un mariaj cu copii, în care e dificil să iei decizia finală și încă mai speri la o revenire a fiului risipitor acasă.

  • Dreptunghiul – cu ale sale laturi inegale.

Aici e o relație disfuncțională din raportul de forțe – fie la nivel de job, fie statut social, fie frumusețe fizică, în sine un ascendent al unui partener asupra celuilalt.

Așa cum e și figura geometrică, așa e și relația – doi oameni în competiție luptând pentru a-și mări latura, dar fără să îi pese prea tare unul de celălalt.

Cine deține puterea este întrebarea care persistă din acest dreptunghi amoros.

  • Pătratul – perfecțiunea falsă și plictisitoare

S-a ofilit și biata inimă în pătratul acesta, pentru că cei doi parteneri mai au să își ia aceleași pijamale înainte de a face dragoste, așa de mult seamănă între ei.

Un articol foarte interesant publicat pe BBC, incluzând și aspecte de personalitate din Big Five, arată că nu e chiar ideal să semeni perfect cu partenerul sau cu partenera după caz.

Gândește-te la pătrat, din orice punct ai porni parcurgi aceeași distanță. Dacă ai două persoane care se parcurg egal, unde mai e scânteia? Dacă nu faci un mic scurtcircuit, unde se sfârșește iubirea și începe prietenia in stilul amici forever in aceeasi casa?

  • Cubul- cea mai complexă dintre figurile geometrice amintite este definiția tuturor perspectivelor din relația respectivă.

Gândește-te că are șase fețe, opt vârfuri și doisprezece muchii. Prima fațeta este cea pe care o văd cei din mediul online, cea perfectă de obicei; apoi cea offline accesibilă prietenilor, celor apropiați care îți pot da o măsură a iubirii reale, a treia fațeta este a iubirii efective din interiorul cuplului, a patra a iubirii când apare un copil, a cincea a chimiei ascunse cu altcineva vazuta ca experienta in parcursul unei vieti (nu se asociaza neaparat cu infidelitatea) și în final a șasea a iubirii de sine.

Oricare dintre combinații poate duce la disfuncționalități și dintr-o relație pornită cu fluturi să te trezești în cele mai banale, dar totodată cele mai complexe dispute din relatie.

Volumul unui cub este lungimea ori lățimea ori înălțimea, adică ce bagi în relație are un impact de trei ori mai puternic. Prin urmare echilibrul relației stă sub semnul măiestriei partenerilor de a introduce cât mai multe aspecte pozitive, de a menține vie relația pentru ca la final să spună că a meritat și nu să fie înecați de oceanul celorlalți sau al evenimentelor cotidiene.

Dacă vă întrebați cum arată iubirea într-o figura geometrică, v-aș zice că e un trapez. Nicio iubire nu e perfectă, are două baze paralele și două neparalele.

În traducere, cele două baze paralele sunt personalitățile celor două persoane la începutul relației, până în punctul de armonizare și preluare obiceiuri unul de la celălalt, iar laturile neparalele sunt esența interacțiunii lor, a valorilor care îi unește și îi mai ține legați sau cum zice Esther Perel, viziunea de cuplu.

Vă las în încheiere un video cu ea despre ce mai ține cuplul unit pe termen lung și vă spun că matematica este un labirint în care te poți pierde oricând, mai ales când nu ai o hartă, ci doar prea mult curaj să explorezi atâtea figuri geometrice!

Dar fără matematica geometrică iubirea ar fi prea ușoară și s-ar reduce la simpla aritmetică 1+1=2, unde bagi mai puțin, scoți profit și la final rămâi cu sufletul falit ori dezamăgit de atâta bogăție pe care nu o poate duce!

*Poze Pixabay

5 gânduri despre „Matematica și iubirile disfuncționale”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s