Copilăria printre bile sau în natură, cum preferați?

Când uit sa mai fiu copil, îmi aduce aminte micuta mea cât de bine e sa fii vesel indiferent de motiv, sa razi, sa cazi, sa te ridici cu aceeași ambiție și curiozitate de a o lua de la capăt, sa fii bun chiar și cu cel care te trântește intenționat. Pe vremea mea, copilăria era la bunici, în țărână, cu jucării de lemn sau improvizații gen avioane, broscuțe din hârtie. Acum am „evoluat”, nu ne mai place la „țară”, preferam aerul poluat de Capitala sau din alt oraș, mall-urile cu locuri de joaca, acum e la moda „copilăria printre bile”

M-am conformat și eu la noua tendința, asa ca am dus fetita la un loc de joaca. A alergat de colo pana colo, s-a dat pe tobogan, s-a rostogolit printre bile și eu de pe margine m-am amuzat. Dar copilăria printre bile e restrictiva cumva, căci în cele doua ore petrecute aici, a beneficiat de aer condiționat, a văzut doar artificii create de mana omului, a fost îngrădita într-un spațiu relativ restrâns, a văzut „culori sintetice”.

Copilăria printre bile și iubirea pentru natura sunt incompatibile

Când îți petreci copilăria printre bile, pierzi farmecul naturii. Tu ca părinte privezi copilul de a vedea acel verde de smarald al unei frunze, de a simți mirosul cireșilor infloriti, de a atinge scoarța unui copac secular, de a-și înfige piciorușele în pamantul moale și ușor rece la început de primăvară, de a descoperi natura in toată splendoarea ei.

Copilăria printre bile este mai sigura, mai puțin obositoare ca nu trebuie sa supraveghezi constant copilul, mai programata, căci plătești pe un interval orar și simți ca ai totul sub control. Dar unde este zâmbetul ei sau al lui când a descoperit o omidă sau o rama sau un melc, când a căzut un puf de păpădie pe chipul angelic, când a pus limbuta curioasa pe o scoarța de copac?

Cum ne mai jucam fata-ascunselea, cum ne departam de tehnologia atotputernica și omniprezenta, cum ne mai luam vitamina D de la soare? Vorba lui Creanga: „Ieși copile cu parul bălai, afara și rade la soare, doar s-a îndrepta vremea! Și vremea se îndrepta după rasul meu!”

Ei bine, copilăria printre bile e pentru atunci când vremea nu se îndreaptă nici după rasul miliardelor de copii din întreaga lume și nici macar pentru atunci. Este pentru cei comozi, pentru mamele care vor sa se bucure de câteva clipe de liniște în timp ce copilul aleargă fără griji într-un spațiu închis.

Eu sunt una dintre ele din păcate, noroc ca o mai duc și la bunici, la țară și ma mai absolv puțin de vina. La voi cum stau lucrurile? Copilărie printre bile sau in natura?

Critica constructivă este asemănătoare unui curcubeu

M-am obișnuit să aud des în jurul meu critici și nu neapărat între adulti, ci din fragedă pruncie, mame care le spun propriilor copii: „Uite fetita/băiețelul ce cuminte e, uite fetita/baietelul ce frumos mănâncă față de tine șamd.” Mai târziu, aceleași mame se plâng ca au copii lipsiți de inițiativă, incapabili sa își susțină punctul de vedere. Le trebuie o lupă imensă pentru a vedea greșelile făcute în mod repetat. Subliniez cuvântul „repetat”, căci una e sa faci o comparație azi și poate peste un an și alta e sa îți critici copilul zilnic sau frecvent, în mod indirect, prin comparație cu ceilalți. Și măcar de-ar fi o critică constructivă.

Poate vă întrebați ce este critica constructivă și cum o înțeleg eu. Ei bine, eu o asemuiesc cu un curcubeu din mai multe motive.

Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă si are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. Similar, critica constructivă, față de cea uzuală, separă omul de comportamentul său.

În primul rând curcubeul apare după o vreme urâtă, ploioasă. Similar, critica constructivă apare ca urmare a unui eveniment neplăcut și mai ales a unui comportament ce nu a îndeplinit așteptările celorlalți, fie ei străini sau din familie.

Critica constructivă educă, nu jignește!

Comentariile celui care critică constructiv sunt o reflexie a valorilor proprii: respectul de sine și față de ceilalți, atenția la cuvinte și la emoțiile proprii și ale celorlalți.

Asta înseamnă că nu vei auzi din gura unei persoane ce critică constructiv o replică de genul: „Tu ești idiot, cum ai găsit o asemenea soluție la problemă?”. Critica distructiva raneste, jignește persoana și nu schimbă comportamente.

Din contră, vei auzi mai degrabă o astfel de afirmație, ce denotă exact valorile menționate: „Felicitări pentru inițiativă! O apreciez sincer și consider că pe viitor poți remedia problema apelând și la o altă soluție, care are câteva avantaje”. Așadar, critica constructivă este orientată spre comportamente, soluții, spre a oferi încredere persoanei.

Critica și curcubeul, de la mic la mare

Asa cum ordinea culorilor dintr-un curcubeu este de la lungimi de undă mici în arcul exterior la cele mari în arcul interior, critica constructivă este de la pașii mici la cei mari.

Întâi un pas mic, cel făcut către noi înșine, de a ne reprima impulsul de moment. S-ar putea ca, în funcție de gravitatea situației, să ne vină să tipam, să reproșam, să aruncăm cuvinte dure persoanei respective.

Următorul pas, mai mare decât primul, este cel de a converti aceste impulsuri în aprecieri pozitive asupra lucrurilor bune din situația respectiva. Cu alte cuvinte să vedem jumătatea plină a paharului!

Al treilea pas și mai mare decât primii doi, este să explicăm celuilalt ce a fost greșit, folosind întreg arsenalul de cuvinte neutre sau cel puțin fără conotație negativă, adoptând un ton prietenos fără a fi pedagogic sau autoritar.

Cel mai mare pas este cel de a verifica cu persoana respectivă că a înțeles critica constructivă, că va proceda diferit într-o situație similară. Adiacent, putem verifica în timp, fără intenția de a reproșa, că sunt schimbări în comportamentul celui criticat.

Așa cum fiecare vede propriul curcubeu, oricare dintre noi, cei care criticam constructiv, poate decide momentul, contextul, aspectele pe care le vede la celălalt ca fiind de îmbunătățit.

Tot noi decidem dacă este mai bună tăcerea sau critica, fie ea și constructivă, dacă este doar un moft, o așteptare nerealista față de acea persoană sau dimpotrivă, acel comportament îi va dăuna pe termen lung și, din iubire, respect vrem să ajutăm.

Emoția – legătura între curcubeu și critica constructivă

Eu când privesc cerul și văd curcubeul, mă simt din nou copil, mă simt plină de speranță, optimism și zâmbesc. Așa trebuie să fie și o critică constructivă, să îl facă pe celălalt să zâmbească, să ii dea încredere că poate face și altfel lucrurile, că se poate schimba, fără a-și pierde din autenticitate sau a trai doar pentru a face pe placul celorlalți. Iată câteva tehnici de a critica într-un mod constructiv și aici.

La voi cum arată curcubeul și cu ce cuvinte înfrumusețati ziua celui care greșește ?

O clipă de viață de Lucrian Cluc

O clipă de viață este prima carte a lui Cristi Hatschner, cunoscut în rândul bloggerilor drept „Cluc„. Am avut plăcerea să îl cunosc virtual în competiția Superblog și ulterior la Gala Superblog, despre care am scris pe primul meu blog HR Passion.

Cartea O clipă de viață este sinteza intre cele doua pasiuni pe care le are Cristi: pe de o parte ingineria, care ii este și profesie și pe de alta parte pasiunea de a scrie.

Veți remarca latura de inginer din modul în care construiește personajele și mai ales intriga super captivanta. Ii veți remarca firea tăcută si sensibila din atenția pe care le-o oferă, mai ales celor celor mici, copiilor.

Cartea O clipă de viață este despre cei mici maturizati prea devreme.

Caci este în primul rand despre cei mici, care devin „mari” in urma unor evenimente traumatizante.

Astfel, Cora ajunge om de baza în Politie, după ce, copil fiind, asista la uciderea mamei sale. Cu perspicacitatea și inteligenta sa, descoperă indicii semnificative lăsate de criminali pe corpurile victimelor, evidentiindu-se chiar și în fata colegilor mai experimentati din domeniu.

Petru, „complice” și el la sacrificarea unui animal de către tatăl sau, descoperă ulterior ca acesta este acuzat și închis pentru ca ar fi omorât un om „cu toporul”. Din dorința de a dovedi nevinovăția tatălui, el pătrunde în profunzime tainele justiției la Facultatea de Drept. Il are profesor pe Mircea, un profesor recunoscut pentru exigenta sa, unde și cel mai valoros student ia doar un opt.

La polul opus imaginii oarecum „angelice” pe care autorul cărții O clipă de viață, o creionează Corei, se află Carmina. Ea este fructul unei iubiri ascunse între un mafiot italian și mama ei, angajata la o fabrica din România. Ascensiunea ei în carieră nu este împinsă sau provocată de un eveniment traumatizant, ci de relațiile mamei sale cu oameni influenți. Datorită acestora, intra la Facultatea de Drept pe „pile”, dar în viata e important nu doar „cum ajungi în vârf, ci și cum te mentii”.

Drept urmare, în urma relației cu profesorul Mircea, (nu doar profesionala, ci și personala), pătrunde esenta justiției. Ea descoperă că dreptatea este de fapt relativa și influențată de cine are puterea.

„Trecutul influențează viitorul și ne organizează prezentul”

Pornind de la motto-ul cărții O clipă de viață, „trecutul influențează viitorul și organizează prezentul”, va invit sa descoperiți legătura între cele patru personaje și o carte atât de captivanta ca o citești pe nerăsuflate. Eu am citit-o aseară in câteva ore.

Cum ziceam într-un articol anterior, menirea noastra, a bloggerilor, este sa facem lumea mai buna și Cristi reușește asta punând cu meșteșug și talent ingineresc cuvinte pe sârmă!

Citiți cartea și va aștept sa comentam împreună destinele celor patru personaje!

Cuvinte întinse pe sârmă pentru o lume mai bună

Am pus lucrurile la spălat și apoi le-am întins pe sârmă, prinzându-le cu cârlige frumos. Totul arată impecabil și dau să intru în casă, când aud o voce:

  • Și cu noi ce faci? Pe noi cui ne lași?

Ma uit în jur și nu vad nimic. Mai fac o încercare și aud iar.

  • Pe noi când ne întinzi?
  • Mai sa fie, cine se ascunde pe acolo și are chef de glume? Ma uit în jur și văd câteva cuvinte: pace, iubire și verde, aruncate pe dulapul din balcon.

Cuvinte întinse pe sârmă și intelepte

Le scot, le șterg de praf și ma minunez în continuare. Ele ma privesc ironic:

  • Nu știai de unde se aude, așa-i? Ei bine am zis sa ne facem auzite in lume, prea mult am tăcut. Noi am tăcut și voi ați dat înainte cu ignoranța, nepăsarea și rautatea.
  • Lumea a mai evoluat ce-i drept fata de acum mulți ani, când ne-am văzut.
  • Din păcate nu întotdeauna în bine. Tehnologia a evoluat foarte mult și salvează vieți. Pe de alta parte v-a făcut pe voi oamenii mai atașați de virtual decât de real, mai grăbiți sa judecați, mai dezgoliti de emoții. Va grăbiți sa varsati sânge în virtutea unor credințe religioase extreme, va grăbiți sa defrișati pădurile, sa devarsati mizeria in râuri, va grăbiți sa va înșelați și sa va urâți între voi.

Ma uit la ele și ma simt descumpănita. Și eu ma întreb unde vom ajunge. Și sunt mirata de ce au venit ele tocmai la mine. Pesemne ca ele îmi observa figura nedumerita:

Bloggerul întinde cuvinte pe sârmă și schimbă lumea

  • Dacă te întrebi de ce te-am ales exact pe tine, este pentru ca știm ca ești Blogger.
  • Wow, dar v-ați documentat bine în ce ma privește! De ce credeți ca v-aș putea ajuta și cum as putea face asta?
  • Tocmai ți-am zis, ești Blogger! Tu ai darul de a întinde cuvinte pe sârmă, care ajung la miliarde de oameni. Prin puterea noastră, poți milita pentru pace în lume, poți face campanii de protejare a mediului înconjurător, poți răspândi iubire. Când întinzi cuvinte pe sârmă, le dai noi înțelesuri, deschizi mințile oamenilor și le accesezi sufletele împietrite.
  • Ma simt măgulita de ce spuneți. Dar voi chiar credeți ca voi reuși sa fac aceste lucruri mărețe doar pentru ca sunt Blogger? Adică sunt Blogger, nu ma simt Influencer!
  • Vei reuși sigur! Un Influencer devii prin puterea exemplului personal, un Blogger ești prin puterea cuvintelor, iar noi îți dam voie sa ne utilizezi în ce combinații vrei, doar sa fie cu simt de răspundere. Acum ridică-ne sa respiram și noi aer curat și sa vedem copacul acela frumos!

Le ridic asa mici cum sunt și le ofer ce vor. Ce bine ma simt când întind cuvinte pe sârmă!

Singurătatea mării mă învață să nu cad în uitare

Am ajuns la mare azi și nicicând nu mi s-a părut mai singura. Am văzut doi nori pufoși, am văzut o dara subțire de soare, am văzut un nisip rece, dar nimic nu a compensat tristetea mea când am privit marea. Singurătatea mării se simte in sunetul strident al pescarusului, în nisipul fără urme, în vuietul sălbatic al valurilor lovindu-se de țărm, în apusul fără spectatori.

Singurătatea mării te face sa te simți cel mai norocos om din lume, chiar și dacă ești singur. Iei o oglinda și îți spui tie însuți ca ești wow, ca esti perfect, te iubești pe tine, dar marea in singurătatea ei, nu are cui sa spuna. Ea isi arata frumusețea, își dezvăluie secretele, se destăinuie pana la ultima picătură, dar nimeni nu o vede, nimeni nu o aude, nimeni nu ii răspunde cel puțin câteva luni pe an.

Singurătatea mării e cu atât mai trista cu cât tot ce e în jurul ei e pustiu, e ferecat. E ca și cum viata rămâne suspendata pana la următoarea vara.

Singurătatea mării este o lecție de viață

Mi-aș dori ca marea sa nu mai fie doar o amanta, ale cărei frumuseți, a cărei dulceață i-o guști doar câteva luni pe an, pentru ca apoi sa o abandonezi, sa o lași singura cu ea.

Mi-aș dori ca marea sa nu mai fie salvatoarea instagramului tău, profilului tău virtual, sa nu îți mai ridice nivelul de stima decăzut în realitate sau sa îți întrețină orgoliul între prieteni.

Mi-aș dori ca marea sa nu îți mai dea pe gratis sănătate, o piele de ciocolata și clipe minunate, când tu ii răspunzi cu mizerii aruncate pe plaja și în apa, cu muc de țigară și cuvinte urate.

Mi-aș dori ca marea sa îți vorbească deschis, sa îți dea o lecție pe care sa o ții minte toată viata despre singurătate, nepăsare și uitare. Singurătatea mării și ale ei cuvinte sa îți fie de folos când uiți de cei dragi sau ii vizitezi doar când ai nevoie de căldura lor, când ii iubești sezonier și le răsplătesti darurile cu indolenta sau cuvinte grele.

Printre stânci, sunete de pescăruși si nisip mozaic, marea îți va șopti: Întoarce-te la mine iar și iar!

Degustătorul de mărunțișuri

Este bine închegat ca o nuca și stăpân pe sine de cele mai multe ori. Uneori totuși o mai lasă și pe ea sa aleagă, dar nu fără o discuție zdravănă, cu argumente. Alteori este degustătorul de mărunțișuri.

Nu e deloc o meserie usoara, căci presupune sa intri în contact cu EA, atotputernica Zeița și sa ii pătrunzi atât de mult detaliile, sa i le întorci pe toate fețele, să le simți esenta de baza, sa te lași îmbătat de aroma lor.

Degustătorul de mărunțișuri, spre deosebire de cel de vin nu suporta comparația, el vrea sa obțină exclusivitate și sa fie unic, de aceea acele mărunțișuri vor fi trecute prin filtre, vor fi prelucrate și abia când vor avea o forma noua, vor fi oferite altcuiva spre degustare.

Eu mereu m-am ferit sa le primesc, pentru ca știam ca voi pierde „the big picture”, privirea de ansamblu, însă cu el nu te poți pune. Degustătorul de mărunțișuri are o putere de convingere căreia nu îi pot rezista. Degeaba îmi fac to do list, adică liste de sarcini, degeaba îmi desenez chenarul lui Stephen Covey cu împărțirea sarcinilor în urgente și importante, respectiv neimportante și fără urgență, degeaba merg la seminarii de managementul timpului.

Matrice managementul timpului Stephen Covey

Degustătorul de mărunțișuri joacă dur

Degustătorul de mărunțișuri pătrunde subtil, fără avertisment și ma derutează de la scopul final. Uneori mărunțișurile iau forma unei discuții inutile, din care nu am nimic de învățat, alteori a unui film la fel de sec ca un banc prost. Uneori par se substituie printre sarcinile de birou, sub forma verificării obsedante a căsuței de email, alteori se pierd în minute goale virtuale în fata unei rețele de socializare.

Degustătorul de mărunțișuri nu se mulțumește cu puțin, ca atare ma vizitează și ma sabotează ori de câte ori ma las condusa de impuls, ori de câte ori pierd agenda sau ii dau prilejul.

M-am gândit să-i răspund cu aceeași moneda, dar mai am nevoie de miliardele lui de idei pe care le extrage de la Zeița Informatiei, de forța cu care abordează iubirea, dar și viata, de capacitatea lui de regenerare, de tăria cu care se împotrivește ei, inimii. Asa ca îl las sa își facă uneori de cap, sa zburde și sa se întoarcă tot acasă, unde îi e cel mai bine.

Degustătorul de mărunțișuri gen bomboane
Voi v-ați prins cine e degustătorul de mărunțișuri?
🌸 Iubitul
Iubitul nu se identifica, aseamănă cu o nuca
🌸 Creierul
FELICITĂRI! Creierul uman are toate capacitățile menționate în articol
🌸 Bebelusul
Un bebeluș schimba universul, dar nu extrage idei de la Zeița Informației, el doar asimilează la acest stadiu

Iubirea este ca un puzzle

Cică au realizat chinezii cel mai mare puzzle din lume, înscris și in Cartea Recordurilor in 2015. Dar eu știu ca exista un puzzle și mai mare. Iubirea este ca un puzzle, ce sigur îl întrece pe acesta.

Probabil ca intuiti și de ce. Iubirea este ca un puzzle pentru ca reunește un amalgam de emoții- de la recunoștință la sprijin necondiționat, de la atracție fizica la chimie intelectuala, de la compromis la sacrificiu de sine, de la manipulare la ura. Surprinzător nu? În iubire exista și o doză de ura, pentru ca oricât am vrea sa credem ca este imaculata, pura, neatinsa, suntem oameni și in noi zac deopotrivă Binele și Raul, deci nici ea nu ar putea fi altfel.

Iubirea este ca un puzzle, în care regăsești piese de culori diferite, forme diferite, care puse cap la cap fac un întreg, un tot unitar. De aceea este și dificil sa găsim sufletul pereche, cel cu care sa completam puzzle perfect.

De cele mai multe ori construim puzzle-ul si abia la sfârșit ne dam seama ca lipsește o piesa sau ca nu se armonizeaza cu puzzle-ul deja făcut și ne e prea greu sa îl refacem,motiv pentru care îl carpim pe cel existent.

Iubirea este ca un puzzle – are patru faze

Evident ca o „carpeala” nu poate înfrumuseța o haina, ci doar ii aduce o nota de originalitate sau de kitsch după caz. Iubirea este ca un puzzle pentru are patru faze ca și puzzle-ul: răsturnarea pieselor, descoperirea, asamblarea și imaginea finala.

La răsturnare e cel mai bine pentru ca atunci fiecare partener arunca cele mai bune calități, își pune în valoare toate talentele. La descoperire începem sa decantam, sa vedem cât este poleiala și cât este constanța, realitate.

La asamblare este maturizarea cuplului, când defectele și calitățile se contopesc, când iau naștere noile reguli ale casei, când se formează practici ale cuplului și își recunoaște individualitatea în fata altor sute de miliarde de cupluri.

Imaginea finala e cea decide soarta relației. Iubirea este ca un puzzle, după ce l-ai făcut îți place sau nu ce a iesit, te gândești dacă a meritat sau nu efortul și dacă ai face altfel. Cam asa e și în iubire, ai deja partenerul, ai deja relația de câțiva ani și ajungi într-un punct critic sau în care unul din voi se schimba și te gandesti: îmi place cum arata relația mea, putem sa ne reinventam amândoi sau trecem la un nou puzzle?

Iubirea este ca un puzzle pentru ca implica rabdare

Dacă s-ar vinde la kilogram, sigur răbdarea ar fi mai scumpa decât petrolul. Asa cum într-un puzzle trebuie sa ai o răbdare infinita ca să îl construiești și trebuie sa îl gândești pas cu pas, la fel și în iubire trebuie sa ai răbdare cu tine, cu partenerul sau partenera, cu cei din jur. La fel trebuie sa gândești fiecare pas în iubire pentru amândoi.

Când ai făcut ultima oara un puzzle si cât timp ți-a luat? Când ai revăzut ultima oara imaginea de ansamblu a iubirii voastre?

Infinit de mic

Infinit de mic este sufletul ei deși e mare și puternica. E alba si lucioasa, dar la vorba taioasa. Frumusețea ei este una glaciala, nu zâmbește niciodată. Te întrebi de fiecare data în preajma ei dacă ai greșit cu ceva.

Nu e nevoie sa ii greșești, căci sufletul ei fiind infinit de mic, nu percepe diferența între intenție și rezultat. Ea te doboară cu privirea, îți îngheață sângele în vene și te ofilește ca pe o floare. De aceea, eu când o simt furioasa, fug repede în cotlonul meu și nu mai ies pana nu își trece mana prin par.

Atunci e semn ca totul se va lumina și, chiar de-i rămâne sufletul infinit de mic, măcar nu voi mai fi în pericol. Ma voi dezmorți și eu pe un mușchi, pe un picior de copil și îmi voi trage sufletul la umbra unui copac.

Ea, cu sufletul ei infinit de mic, își va scutura mantia alba și cu privirea trufașa, dornica de răzbunare, va promite ca vine și la anul.

Dar Mamica mea, Primăvara ii va opune rezistenta sufletului ei infinit de mic și va aduce greierii, mierlele sa trezească lumea la viata, va turna verde în copaci și va iuti firul ierbii sa iasă mai repede din fratele Pământ.

Între timp eu îmi voi auzi balada din glasul cristalin al unui copilas și ii voi face în ciuda Craiesii Zăpezii, cu sufletul ei infinit de mic:

Melc melc codobelc
Scoate coarne bouras
Și te du la balta
Și bea apa calda
Si te du la Dunare, 
Si bea apa tulbure, 
Si te suie pe bustean, 
Si mananca leustean!

Recunoștință ție, Mamă!

Recunoștință ție Mamă pentru clipele trecute, pentru emoțiile incercate

Recunoștință ție Mamă pentru vise susținute, pentru aripi netaiate;

Recunoștință ție Mamă pentru umărul tău mare pe care și acum ma mai sustin;

Când simt ca ma doboară al lumii venin;

Recunoștință ție Mamă pentru sufletul tău mare, plin cu o salba de iertare ;

Pentru tot ce eu urat, mincinos sau rău ți-am zis și ți-am făcut, tu ai avut răbdare;

Și m-ai învățat sa iert, sa zâmbesc și sa o iau mereu de la capat;

Caci aici pe Pământ suntem cu toții doar în treacat;

Recunoștință ție Mamă pentru trecut și prezent și ruga mea se înaltă spre viitor;

Sa fii bine, sănătoasă și sa ne nu despărțim prea curând sau prea usor;

Sa ne povestim mulți ani de acum înainte povesti de iubire, de copilărie, de zi cu zi;

Și sa ma aștepți acolo în pridvor cu un zambet cald și bun, ca azi!