Frica de Singurătate este fuga de responsabilitate

Am inceput sa citesc Drumul către tine însuți. Este o carte foarte bine scrisa, clar, simplu de către un psihiatru și pornind de la ea va povestesc puțin despre frica de singurătate.

Prima idee din carte, care m-a dezorientat mai mult decât uimit este legata de amânarea satisfacției, faptul ca noi oamenii preferam confortul prezent în locul suferinței, care ne ar putea oferi satisfacții mai mari pe termen lung. Dacă va întrebați cum vine asta, va voi explica prin intermediul unui experiment văzut pe YouTube. Li s-a dat mai multor copii, de vârste diferite câte doua bomboane și tuturor li s-a spus că, dacă rezista un anumit interval orar fără sa le mănânce, vor primi alte doua. La început era câte un copil într-o cameruta și i se filma comportamentul, apoi au fost plasați doi copii în aceeași incapere. Cert este ca doar câțiva au reușit sa reziste tentației și oricum au făcut o mai bine cei care au stat singuri în camera, decât atunci când erau doi.

Noi oamenii păstrăm și la vârsta adulta aceasta predispoziție de a alege confortul și tot ce ne aduce satisfacție pe termen scurt, ori autorul cărții exact în aceasta privința ne avertizează. „Viata este suferință”, dar cu cât știm sa amânăm mai mult momentul recompensei, al satisfacției de moment, cu atât vom fi mai bine pe termen lung. (Pentru moment atât din carte, revin cu alte idei atunci când o termin).

Dar asta implica o relație cu sinele foarte sincera ori în graba nebuna, în viteza evenimentelor uitam de noi, de nevoi și mergem în spiritul turmei. Și mai e ceva ce eu am resimțit acut în perioada asta de boala – frica de singurătate. As îndrăzni sa spun ca este mai acuta chiar decât teama de moarte.

Frica de singurătate nu înseamnă doar sa stai singur, izolat între patru pereți și sa aștepți pe cei dragi sa se întoarcă de la munca. Adică sa nu socializezi cu nimeni.

Frica de Singurătate este atunci când ramai tu cu tine și îți vin în minte multe lucruri și începi sa refaci puzzle-ul vieții. E un moment teribil, pentru ca rămânând doar eu cu mine, nu pot sa blamez pe unul sau pe altul pentru ca au creat condiții pentru anumite întâmplări nefaste din viata mea, nu pot sa ma sustrag unui nou șir de decizii, nu pot sa fug de responsabilitate.

Frica de Singurătate este în fapt fuga de responsabilitate, căci cele doua sunt dezgolite de incertitudini, de prejudecăți, de voci exterioare și se privesc una pe alta iar tu ești prins la mijloc, între ele. Mi-am dorit sa fug când le-am văzut goale pe amândouă și cerând mintii și inimii claritate. Nu am putut sa le mint, sa le spun ca este o clepsidră cu confuzie care circula dinspre inima spre creier sau ca avem timp sa luam decizii altădată.

Vrând nevrând a trebuit sa recunosc acele momente în care nu am avut răbdarea amânării satisfacției, în care m-am lăsat prea ușor doborâta de alți oameni, în care am făcut rău cu gândul sau cu cuvântul, în care am cautat calea cea mai scurta spre fericire și nu cea care mi se potrivea.

E infinit mai ușor când ești înconjurat de oameni, căci zumzetul lor acoperă incertitudinile din suflet, frica de Singurătate este umpluta cu viețile altora și responsabilitatea se diluează în neant.

Și totuși zilele astea ma forțez sa rămân și singura, e nevoie și de o astfel de perioada pentru ca sufletul sa își facă și el curățenie. Voi lua singurătatea ca pe un drog, cum spunea odinioară Adrian Păunescu.

Voi cum vedeți frica de Singurătate?

Florile și poveștile din spatele lor

Deși nu am răbdarea sa le ud, sa le îngrijesc, recunosc ca îmi plac florile tare mult. Îmi plac pentru culorile lor, pentru energia pozitiva pe care o transmit, pentru ca atribuie gesturilor sau cuvintelor noastre o semnificație aparte, nobila, le plasează într-o alta sferă, mai înaltă și mai profundă.

Cum ele ne însoțesc aproape în fiecare moment important din viata noastră, îndrăznesc sa cred ca titlul ” Florile și poveștile din spatele lor” este bine ales pentru ce urmează sa va împărtășesc.

Când tata a cunoscut-o pe mama, a venit la ea cu o floare, mai exact cu un trandafir rosu. Când s-a dus sa o ceara de soție la părinți, a luat un buchet de flori pentru viitoarea soacra.

La nunta, ca mireasa, a avut un buchet cu hortensii albe, iar nașa roz. Când m-a născut pe mine, mama a fost primita acasă, după ce a fost externata din spital, cu un trandafir alb. La botez cazanul pentru îmbăiere era împodobit cu flori.

In prima zi de grădinița și în prima zi de școală am luat un buchet de flori pentru doamna educatoare, respectiv doamna învățătoare. La 18 ani, am primit cel mai frumos buchet de trandafiri albi și roșii tot de la tata, neegalat de nimeni.

Cand a murit bunica mea, cea pe care am prins-o pana la 14 ani (la restul aveam 3-4 ani), am luat cea mai frumoasa coroana de garoafe roșii.

Florile și poveștile din spatele lor

Florile au fost cele prin care și cu ajutorul cărora am sărbătorit toate momentele frumoase și importante din viata mea.

Fiecare dintre ele înglobează o poveste cu happy end sau nu și scot la iveala o emoție. Pasiunea, recunoștința, iubirea, gelozia, puritatea, aprecierea și multe alte sentimente se „folosesc” de flori pentru a ajunge la inima celui care le primește.

Florile sunt liantul care leagă doua inimi într-un mod profund, dincolo de banalele, anostele, prafuitele cuvinte, căci ce poate fi mai prăfuit decât „Te iubesc!”. Generații întregi îl spun, de la mic la mare și puțini sunt cei care ii prind sensul și mai ales greutatea sintagmei.

Partea și mai plăcută este ca florile au trecut de bariera politeții. Dacă în trecut, cavalerismul, invitația la o alta etapa a iubirii sau buna creștere a unui bărbat se asocia cu dăruirea florilor, acum lucrurile s-au schimbat.

Florile sunt un simbol al respectului pentru cei în vârstă, pentru profesori și elementele esențiale în decorul unei nunti, a unui botez.

Un bărbat nu mai dăruieste atât de ușor sau atât de des flori, de aceea când o face, gestul sau e cu atât mai important și trebuie apreciat la justa valoare.

Florile dăruite ușurează transferul sentimentelor de la o inima la alta, acolo unde cuvintele sunt de prisos sau sunt ferecate în cochilia limbii.

Poate va gândiți și la aspectul lor, căci noi femeile le avem cu detaliile si pesemne va ziceți în gand: „La ce bun ca mi-a adus florile mele preferate dacă sunt asa ofilite sau trecute? Oare chiar nu a sesizat când le-a cumpărat?”

Și eu sunt o cârcotașa, dar dacă stau și ma gândesc mai profund, cum e mai bine? Sa primesc flori superbe care ascund sentimente ofilite sau sa primesc un buchet din tot sufletul, cu transfer de sinceritate și iubire in flori imperfecte, chiar trecute?

Schimbând perspectiva, nici florile nu-mi mai par urate și las sentimentele mele sa fie duse prin magia florilor la cel care mi le-a oferit.

Când florile stau la masa și vorbesc

Mergând mai departe pe firul imaginației, cum ar fi sa vorbească florile? Va dați seama câte secrete, câte povesti cu o intriga desăvârșită ar surprinde?

Poate ca trandafirii albi nici nu ar mai accepta sa fie oferiti altcuiva in afara copiilor, poate ca olandezii s-ar apuca sa cultive numai lalele galbene (potrivit studiilor galbenul e culoarea geloziei). Poate ca bujorii s-ar lua la trântă cu trandafirii roșii pentru supremația inimii. Poate ca florile criogenate s-ar desprinde din sticla și ar fugi mai rapid în pădure, în iarba verde și vesela, căci, normal, cui ii place sa trăiască într-un bol de cristal, sa zâmbească înghețat unui suflet cald?

Poate ca noi nu le-am mai dărui atât de ușor, ci le-am trata ca pe propriile sentimente – cu multa atenție, cu mai mult respect.

Și noi, aidoma florilor, avem etapele noastre naștere, de creștere, de maturizare, de aceea când ne luăm la întrecere cu pământul, cu gândul, cu timpul, cu oamenii, cu puterea, sa ne amintim de flori și sa încetinim pasul, sa batem mai ușor tic tac, sa lăsăm lucrurile sa se dezvolte în ritmul lor. Și când ne grăbim sa le oferim într-un mod usuratic sau pentru a ne masca vina, sa ne amintim de citatul de mai jos:

Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?

Nichita Stănescu

Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa mearga

Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă nu este un titlu despre ce se întâmplă azi, despre România și alegerile europarlamentare, referendum, deși as numi ziua drept un moment istoric pentru viitorul acestei tari. Pentru ca da, avem nevoie de oameni onești, care sa evidențieze valoarea și sa închidă cu lacate grele nedreptatea, hoția, crima și mizeria umana.

Articolul meu Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă este de fapt despre relații, despre negociere. Dintr-o paleta de culori, o combinație din care sa rezulte „griul” este cea mai potrivita pentru viata. Nimic nu este pur, nimic nu este transparent 100%, nimic nu este corect sau drept 100% in viata pentru ca noi oamenii suntem imperfecti și cream lucruri după chipul și asemanarea noastră.

Întrebarea cheie într-o relație: Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă?

Ca atare într-o relație, fie ea de cuplu sau nu, când lucrurile o iau la vale, nu se întâmplă pentru ca unul e Diavolul și cealalt Îngerul, pentru ca unul e vinovat și celalalt nevinovat, chiar și atunci când vorbim de înșelat. Sunt nuanțe, sunt greșeli de ambele părți, doar ca unul o comite mai rău și altul mai puțin.

Pana sa ajungem la o etapa atât de grava, exista niște simptome care prevestesc ceva rău, dar pe care suntem prea grăbiți sa le luam în calcul. De exemplu votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă e un simptom.

Mulți oameni, chit că sunt femei sau bărbați, simt nevoia sa demonstreze neapărat ca au dreptate. Vin cu tot armamentul de argumente logice, îți zic la punct și virgula tot ce ai greșit, adică votează cu dreptatea. Dar, în înverșunarea lor, uita ceva esential: ca dreptate absoluta nu exista, ca exista perspective diferite și ca fiecare are dreptate în felul lui.

Costul de oportunitate al dreptății

Și asa cum orice lucru pe care alegi sa îl faci sau nu are un cost de oportunitate, asa și o relație are costul ei. Dacă la întrebarea: Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă? ai alege a doua varianta, ai fi mai câștigat. În loc sa îți folosești raționalul la maxim sa demonstrezi dreptatea, în loc sa fii satisfăcut ca celalalt a fost de acord cu tine, lasă inima sa vorbească.

Ea te va sfătui sa faci lucrurile sa meargă, adică sa alegi o cale de mijloc, sa găsești o soluție potrivita pentru amândoi, astfel încât seara sa va prindă îmbrățișați, contopindu-va in sărutări, mângâieri și multa afecțiune.

Nu înseamnă că ai dat celuilalt câștig de cauza, nu înseamnă să îți negi toate sentimentele și sa închizi gura de fiecare data, acumulând frustrări. Înseamnă să gândești relația și mai ales consecințele pe termen lung ale alegerii – a demonstra dreptatea și a a găsi soluții, sa identifici speța pentru care merita sa dovedești ca ai dreptate.

Drumul de la inima la inima trece prin firul rațiunii foarte puțin

Drumul de la inima la inima trece prin firul rațiunii foarte puțin si nu are nevoie de lupte pentru putere, pentru dominație în relație. Dacă apar astfel de dispute și la pachet cu întrebarea: Votez cu dreptatea sau fac lucrurile sa meargă, poate ca pe drum s-au strecurat multe pietre, moloz si nu mai vezi, nu mai simți bătaia celeilalte inimi.

Dacă te întrebi cum faci sa cureți drumul, cu răbdare și folosind ratiunea pentru a înțelege rolul fiecărei pietre și cum o poți îndepărta din drumul celor doua inimi. Lasă-le sa bata, sa ajungă una la alta și votează atunci când contează!