Inimii nu ii poți comanda

Inimii nu ii poți comanda oricât ai încerca,

Vrei sa justifici iubirea cu o doza de rațiune,

De fapt manipulare se spune,

Îți păcălești inima ca vrei altceva,

Și găsești motive sa nu descoperi dragostea,

Inimii nu ii poți comanda căci te da de gol în privirea ta senzuala,

In palmele tale umede, în respirația ta sacadata,

Și îți face morala,

Lasă-te în voia ei, căci inima ta te poarta,

Spre cea mai înaltă treapta,

Cea in care doua suflete, doua corpuri se contopesc,

Și un sentiment divin ele trăiesc,

Poate ca acel sentiment mai târziu se va evapora,

Sa nu îți para rău că ai avut experienta,

Viata e un labirint în care iubirea este ESENȚA!

Picură durere și se lasă tacere

Câte un pic, câte un pic, picură durere, 
Si se lasă tăcere,
Inima e amortita și nu mai vrea,
Sa zică ceva,
Se uită în jur și nu vede licăr de speranță,
Ci doar cuvinte grele, tocmai aruncate în față,
Tremură încet și se ascunde pe sine,
Căci nu găsește o vorbă bună, de bine,
Ar vrea sa înțeleagă cum sa se trateze de sensibilitate,
Sa nu mai simtă cuțite ascuțite pe la spate,
Ar vrea sa găsească soluții raționale,
La probleme vechi, oarecum banale,
Pentru care e aspru judecată,
Si din alte inimi aruncată,
Câte să îndure săraca de ea,
Asupra cui să își mai reverse dragostea?
Mai bine se face mica de tot,
Si de mâine sa devina robot,
Dar nu e chiar atât de simplu să nu mai simtă nimic,
Căci rostul ei pe lume e sa cearna emoții,
Însă ei o ataca din toate părțile ca hoții,
Îngenuncheata în Valea plângerii adoarme un pic,
Sperand ca între timp sa fi avut loc un declin,
Dar speranța îi e aspru tăvălita în nisip,
Si s-a amestecat cu durerea și s-a făcut o tornada,
Care ii va împroșca pe toți cu săgeți fără sa vadă,
Si deodată inimile lor se vor opri și vor întreba,
Cum de s-a schimbat brusc la 360 grade asa,
Câte un pic, câte un pic picură durere,
Si se lasă tăcere,
Inima mica s-a făcut un glob de cristal,
La care ajungi greu, ca la palatul regal,
Nimic nu o topește, nimic nu ajunge la ea,
S-ar zice că s-a contopit cu rațiunea,
Nu mai picură durere, nu mai picură emoție,
S-a transformat în piatra de colecție,
Dar deodată bate la palatul regal un plânset divin,
E unul puternic, de copil,
Inima începe sa se dezmorțească,
Si picături de afecțiune încet încet sa o topească,
Picură încet, picură durere,
Dar in jur nu mai e tăcere,
E foșnetul lor, al celor doua inimi ce s-au apropiat,
Si au împărțit un nou sentiment, unul curat,
E dragoste pura, e inocenta și candoare,
Si inima tresalta și se transforma în cicoare,
Ar vrea sa o culeagă cineva pregătit și sa o gătească la foc mic,
Sa nu se mai ardă, sa nu mai picure durere,
Acum când e mai bine și a prins putina putere,
Copilăria creste, ea știe ca acum se amăgește,
Dar ii place noua stare pe care o trăiește,
Câte un pic, câte un pic picură bucurie,
Si inima zâmbește la tragica comedie,
Nu e timp de gândit,
Ci doar de dezmorțit un pic.