Frica de Singurătate este fuga de responsabilitate

Am inceput sa citesc Drumul către tine însuți. Este o carte foarte bine scrisa, clar, simplu de către un psihiatru și pornind de la ea va povestesc puțin despre frica de singurătate.

Prima idee din carte, care m-a dezorientat mai mult decât uimit este legata de amânarea satisfacției, faptul ca noi oamenii preferam confortul prezent în locul suferinței, care ne ar putea oferi satisfacții mai mari pe termen lung. Dacă va întrebați cum vine asta, va voi explica prin intermediul unui experiment văzut pe YouTube. Li s-a dat mai multor copii, de vârste diferite câte doua bomboane și tuturor li s-a spus că, dacă rezista un anumit interval orar fără sa le mănânce, vor primi alte doua. La început era câte un copil într-o cameruta și i se filma comportamentul, apoi au fost plasați doi copii în aceeași incapere. Cert este ca doar câțiva au reușit sa reziste tentației și oricum au făcut o mai bine cei care au stat singuri în camera, decât atunci când erau doi.

Noi oamenii păstrăm și la vârsta adulta aceasta predispoziție de a alege confortul și tot ce ne aduce satisfacție pe termen scurt, ori autorul cărții exact în aceasta privința ne avertizează. „Viata este suferință”, dar cu cât știm sa amânăm mai mult momentul recompensei, al satisfacției de moment, cu atât vom fi mai bine pe termen lung. (Pentru moment atât din carte, revin cu alte idei atunci când o termin).

Dar asta implica o relație cu sinele foarte sincera ori în graba nebuna, în viteza evenimentelor uitam de noi, de nevoi și mergem în spiritul turmei. Și mai e ceva ce eu am resimțit acut în perioada asta de boala – frica de singurătate. As îndrăzni sa spun ca este mai acuta chiar decât teama de moarte.

Frica de singurătate nu înseamnă doar sa stai singur, izolat între patru pereți și sa aștepți pe cei dragi sa se întoarcă de la munca. Adică sa nu socializezi cu nimeni.

Frica de Singurătate este atunci când ramai tu cu tine și îți vin în minte multe lucruri și începi sa refaci puzzle-ul vieții. E un moment teribil, pentru ca rămânând doar eu cu mine, nu pot sa blamez pe unul sau pe altul pentru ca au creat condiții pentru anumite întâmplări nefaste din viata mea, nu pot sa ma sustrag unui nou șir de decizii, nu pot sa fug de responsabilitate.

Frica de Singurătate este în fapt fuga de responsabilitate, căci cele doua sunt dezgolite de incertitudini, de prejudecăți, de voci exterioare și se privesc una pe alta iar tu ești prins la mijloc, între ele. Mi-am dorit sa fug când le-am văzut goale pe amândouă și cerând mintii și inimii claritate. Nu am putut sa le mint, sa le spun ca este o clepsidră cu confuzie care circula dinspre inima spre creier sau ca avem timp sa luam decizii altădată.

Vrând nevrând a trebuit sa recunosc acele momente în care nu am avut răbdarea amânării satisfacției, în care m-am lăsat prea ușor doborâta de alți oameni, în care am făcut rău cu gândul sau cu cuvântul, în care am cautat calea cea mai scurta spre fericire și nu cea care mi se potrivea.

E infinit mai ușor când ești înconjurat de oameni, căci zumzetul lor acoperă incertitudinile din suflet, frica de Singurătate este umpluta cu viețile altora și responsabilitatea se diluează în neant.

Și totuși zilele astea ma forțez sa rămân și singura, e nevoie și de o astfel de perioada pentru ca sufletul sa își facă și el curățenie. Voi lua singurătatea ca pe un drog, cum spunea odinioară Adrian Păunescu.

Voi cum vedeți frica de Singurătate?

Cum îi responsabilizam pe cei mici?

Încă puțin si vine ziua lor: 1 iunie Ziua Copiilor. Magazinele se întrec în oferte care mai de care mai atractive, instituțiile cu profil cultural în programe cât mai distractive și noi părinții in cât mai mulți bani scoși din portofel. Sau nu, depinde de fiecare cum vede toată povestea asta. Eu va propun o tema de reflecție: Cum ii responsabilizam pe cei mici?

Poate va ganditi ca mi-a căzut ceva în cap de mi-a venit tocmai acum, când toți se pregătesc de sărbătoare, baloane colorate si dulciuri aromate, ideea responsabilizarii.

Ei bine, sărbătoarea e o zi, dar meseria de părinte cel puțin 18-20 ani încolo, ca să nu zicem direct toată viata.

Responsabilizarea, ca și disciplina, spălatul pe dinți șamd trebuie sa înceapă de la o vârstă frageda. Asta pentru ca la vârsta respectiva, interesul lor, al copiilor este maxim, absorb ca un burete informația și o traduc în fapte, imitandu-te de te miri și tu când a mai învățat si acel lucru. Se pricep de minune sa ne scoata in evidenta lucruri despre noi pe care le uitasem sau le credeam bine ascunse.

Când le dam tableta de la câțiva ani, când au acces la atâta tehnologie, atâtea tentații, mai putem noi sa ii responsabilizam? Și dacă da, cum ii responsabilizam pe cei mici?

Cum ii responsabilizam pe cei mici?

  • Ținându-i ocupați! Dacă le dam de făcut diverse activități potrivit vârstei, adică ii ținem ocupați, avem șanse mai mari ca ei sa devina responsabili și sa nu mai fuga în secunda doi la tableta, smartphone samd
Activități pe varste
  • Trimitandu-i la un sport spre care au înclinații! Nu e nevoie sa băgăm copilul la zece opționale zilnic, doar pentru a-i umple timpul, când noi suntem prea ocupați cu jobul. În schimb, dacă îl înscriem la un program sportiv unde manifesta înclinații, clar vom avea toți de câștigat. Ne asiguram astfel ca nu va ajunge obez, ca va face mișcare și va face ceva cu placere. Dacă de mic îl învățăm sa facă pentru ca „trebuie” , nu neapărat pentru ca ii place, cum vreți sa fie mai târziu un tânăr dedicat meseriei și responsabil fata de ea?
  • Antrenandu-le mintea! Nu toți sunt genii, nu toți știu sa joace șah, dar asta nu înseamnă că nu îi putem provoca la un Fazan sau aruncându-le o ghicitoare sau poate chiar un rebus pentru copii. În momentul în care au mintea antrenata, sunt mai pregătiți pentru gânduri „mari”, pentru vise mărețe decât dacă i-am pune sa execute asemenea unor robotei.
  • Practicând lecții de educație financiara! Puteti face asta punându-i sa aleagă între jucăriile dorite în limita unui buget impus, învățându-i Monopoly sau, dacă vârsta le permite, oferind lecții de educație financiara. Adrian Asoltanie oferă in cadrul workshop urilor sau emisiunilor sale sfaturi prețioase. Iată unul dintre ele:

„Ajutați-i sa își câștige și sa își gestioneze proprii bani pe cele trei plicuri/pusculite/borcane: 50% Vise mari, 40% Mici cheltuieli si 10% Fapte bune”

Cum îi responsabilizam pe cei mici? Prin voluntariat!

Scriam pe celalalt blog al meu un articol despre importanta voluntariatului: Scrisoarea unui copil pentru mama lui sau lobby pentru voluntariat!

Daca va doriți un copil darnic, ecologist, empatic și mai ales responsabil, mergeți cu el la o asociație. Arătați-i concret ce înseamnă spirit civic, cum muncesc alți copii puțin mai mari pentru o societate mai buna, cum se face o donație, cum arata zâmbetul unui copil nevoiaș, orfan care primește o jucărie sau ceva dulce de Paște sau de Crăciun.

Fiți siguri ca va învața lectia responsabilității mai repede decât noi adulții și vă va cere el să îl mai aduceți pentru a dona din propriile haine sau jucării!

Cum îi responsabilizam pe cei mici? Prin onestitate și dăruirea increderii

Cei mici, când întind mânuțele lor gingașe către noi, le întind pentru ca le e teama, dar și pentru ca au încredere în noi, ca avându-ne alături, nu vor cadea.

Aceasta punte pe care ei o crează când sunt mici se întreține cu încrederea noastra permanenta în puterile lor, cu abilitatea noastră de a-i lasa să greșească, cu lauda performantei și cu multa onestitate.

Cu cât suntem mai deschiși, mai empatici, mai onești, mai integri fata de ei, cu atât vor fi si ei mai responsabili cu propria imagine și cu sentimentele celorlalți.

Închei cu un citat care mi-a plăcut mult, al lui Peter Arnold, despre puterea reaponsabilitatii:

„Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim şi tot ceea ce reușim!”