Nevoia de validare și feminitatea

Am avut in ultima perioada câteva conversații cu oameni foarte mișto, deschiși la minte și printre alte subiecte abordate a fost și cel al validării, atât în situația în care ești într-o căsnicie, cât și dacă ești în afara ei.

Le mulțumesc lor, acelor oameni care au acceptat sa fie deschiși cu mine, sa își expună poveștile pentru ca m-au ajutat tare mult sa descopăr niște chestii în mine pe care le credeam ascunse. Cum e de pilda nevoia de validare!

Sunt multe femei care, odata ce au un prieten stabil, un soț, nu mai știu sa isi redescopere feminitatea, sa mai arunce și o privire pe strada după cineva cu sex appeal. M-am întrebat de ce, dacă cumva au făcut vreun legământ tacit de autocenzurare sau nu mai simt nici cea mai mica nevoie de validare. Oare le e teama sa nu își dezamăgească iubiții sau soții, oare se subestimează ca urmare a trecerii anilor și vârstei?

Nu prea știu ce e în mintea lor, dar judecând toate experientele care mi-au fost împărtășite, am ajuns la concluzia ca nevoia de validare e perfect normala și chiar sănătoasă într-un cuplu! Nu înseamnă că nu îl mai iubești pe celalalt, ci mai degrabă ca te redescoperi pe tine prin ochii altei persoane!

Avem nevoie sa fim validați pentru ca de fapt toată viata se rezuma la satisfacerea unei nevoi acute – de apreciere! Ori, după ani în care intervine rutina, intervine monotonia și crezi ca știi totul despre cel de lângă tine, când reduci tandreturile și starea de euforie a dispărut, nevoia de validare este cea care ne reechilibreaza!

Într-un cuplu nevoia de validare nu este echivalenta cu a insela partenerul decât dacă tu permiți asta. Poți fi validat și într-o discuție, va ziceam eu într-un articol anterior de sexul intelectual, poți fi validat și într-un compliment sau flirt nevinovat!

Pentru sănătatea cuplului, chiar recomand sa va satisfaceti nevoia de validare și nu va temeți dragile mele ca veți fi părăsite sau catalogate rușinos. Dacă aveți un partener deschis la minte, veți concluziona împreună importanta nevoii de validare și veți avea curajul sa fiți deschiși și sa trasati limitele, care sa nu afecteze dinamica propriei relații!

Îndrăzniți și nu faceți din vârstă sau statut o inhibitie personala! Va las cu o melodie a la J. Lo, căreia nu ii e teama sa fie validata nici la frumoasa vârstă pe care o are 🙂

Inimii nu ii poți comanda

Inimii nu ii poți comanda oricât ai încerca,

Vrei sa justifici iubirea cu o doza de rațiune,

De fapt manipulare se spune,

Îți păcălești inima ca vrei altceva,

Și găsești motive sa nu descoperi dragostea,

Inimii nu ii poți comanda căci te da de gol în privirea ta senzuala,

In palmele tale umede, în respirația ta sacadata,

Și îți face morala,

Lasă-te în voia ei, căci inima ta te poarta,

Spre cea mai înaltă treapta,

Cea in care doua suflete, doua corpuri se contopesc,

Și un sentiment divin ele trăiesc,

Poate ca acel sentiment mai târziu se va evapora,

Sa nu îți para rău că ai avut experienta,

Viata e un labirint în care iubirea este ESENȚA!

Florile și poveștile din spatele lor

Deși nu am răbdarea sa le ud, sa le îngrijesc, recunosc ca îmi plac florile tare mult. Îmi plac pentru culorile lor, pentru energia pozitiva pe care o transmit, pentru ca atribuie gesturilor sau cuvintelor noastre o semnificație aparte, nobila, le plasează într-o alta sferă, mai înaltă și mai profundă.

Cum ele ne însoțesc aproape în fiecare moment important din viata noastră, îndrăznesc sa cred ca titlul ” Florile și poveștile din spatele lor” este bine ales pentru ce urmează sa va împărtășesc.

Când tata a cunoscut-o pe mama, a venit la ea cu o floare, mai exact cu un trandafir rosu. Când s-a dus sa o ceara de soție la părinți, a luat un buchet de flori pentru viitoarea soacra.

La nunta, ca mireasa, a avut un buchet cu hortensii albe, iar nașa roz. Când m-a născut pe mine, mama a fost primita acasă, după ce a fost externata din spital, cu un trandafir alb. La botez cazanul pentru îmbăiere era împodobit cu flori.

In prima zi de grădinița și în prima zi de școală am luat un buchet de flori pentru doamna educatoare, respectiv doamna învățătoare. La 18 ani, am primit cel mai frumos buchet de trandafiri albi și roșii tot de la tata, neegalat de nimeni.

Cand a murit bunica mea, cea pe care am prins-o pana la 14 ani (la restul aveam 3-4 ani), am luat cea mai frumoasa coroana de garoafe roșii.

Florile și poveștile din spatele lor

Florile au fost cele prin care și cu ajutorul cărora am sărbătorit toate momentele frumoase și importante din viata mea.

Fiecare dintre ele înglobează o poveste cu happy end sau nu și scot la iveala o emoție. Pasiunea, recunoștința, iubirea, gelozia, puritatea, aprecierea și multe alte sentimente se „folosesc” de flori pentru a ajunge la inima celui care le primește.

Florile sunt liantul care leagă doua inimi într-un mod profund, dincolo de banalele, anostele, prafuitele cuvinte, căci ce poate fi mai prăfuit decât „Te iubesc!”. Generații întregi îl spun, de la mic la mare și puțini sunt cei care ii prind sensul și mai ales greutatea sintagmei.

Partea și mai plăcută este ca florile au trecut de bariera politeții. Dacă în trecut, cavalerismul, invitația la o alta etapa a iubirii sau buna creștere a unui bărbat se asocia cu dăruirea florilor, acum lucrurile s-au schimbat.

Florile sunt un simbol al respectului pentru cei în vârstă, pentru profesori și elementele esențiale în decorul unei nunti, a unui botez.

Un bărbat nu mai dăruieste atât de ușor sau atât de des flori, de aceea când o face, gestul sau e cu atât mai important și trebuie apreciat la justa valoare.

Florile dăruite ușurează transferul sentimentelor de la o inima la alta, acolo unde cuvintele sunt de prisos sau sunt ferecate în cochilia limbii.

Poate va gândiți și la aspectul lor, căci noi femeile le avem cu detaliile si pesemne va ziceți în gand: „La ce bun ca mi-a adus florile mele preferate dacă sunt asa ofilite sau trecute? Oare chiar nu a sesizat când le-a cumpărat?”

Și eu sunt o cârcotașa, dar dacă stau și ma gândesc mai profund, cum e mai bine? Sa primesc flori superbe care ascund sentimente ofilite sau sa primesc un buchet din tot sufletul, cu transfer de sinceritate și iubire in flori imperfecte, chiar trecute?

Schimbând perspectiva, nici florile nu-mi mai par urate și las sentimentele mele sa fie duse prin magia florilor la cel care mi le-a oferit.

Când florile stau la masa și vorbesc

Mergând mai departe pe firul imaginației, cum ar fi sa vorbească florile? Va dați seama câte secrete, câte povesti cu o intriga desăvârșită ar surprinde?

Poate ca trandafirii albi nici nu ar mai accepta sa fie oferiti altcuiva in afara copiilor, poate ca olandezii s-ar apuca sa cultive numai lalele galbene (potrivit studiilor galbenul e culoarea geloziei). Poate ca bujorii s-ar lua la trântă cu trandafirii roșii pentru supremația inimii. Poate ca florile criogenate s-ar desprinde din sticla și ar fugi mai rapid în pădure, în iarba verde și vesela, căci, normal, cui ii place sa trăiască într-un bol de cristal, sa zâmbească înghețat unui suflet cald?

Poate ca noi nu le-am mai dărui atât de ușor, ci le-am trata ca pe propriile sentimente – cu multa atenție, cu mai mult respect.

Și noi, aidoma florilor, avem etapele noastre naștere, de creștere, de maturizare, de aceea când ne luăm la întrecere cu pământul, cu gândul, cu timpul, cu oamenii, cu puterea, sa ne amintim de flori și sa încetinim pasul, sa batem mai ușor tic tac, sa lăsăm lucrurile sa se dezvolte în ritmul lor. Și când ne grăbim sa le oferim într-un mod usuratic sau pentru a ne masca vina, sa ne amintim de citatul de mai jos:

Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?

Nichita Stănescu