Frica de Singurătate este fuga de responsabilitate

Am inceput sa citesc Drumul către tine însuți. Este o carte foarte bine scrisa, clar, simplu de către un psihiatru și pornind de la ea va povestesc puțin despre frica de singurătate.

Prima idee din carte, care m-a dezorientat mai mult decât uimit este legata de amânarea satisfacției, faptul ca noi oamenii preferam confortul prezent în locul suferinței, care ne ar putea oferi satisfacții mai mari pe termen lung. Dacă va întrebați cum vine asta, va voi explica prin intermediul unui experiment văzut pe YouTube. Li s-a dat mai multor copii, de vârste diferite câte doua bomboane și tuturor li s-a spus că, dacă rezista un anumit interval orar fără sa le mănânce, vor primi alte doua. La început era câte un copil într-o cameruta și i se filma comportamentul, apoi au fost plasați doi copii în aceeași incapere. Cert este ca doar câțiva au reușit sa reziste tentației și oricum au făcut o mai bine cei care au stat singuri în camera, decât atunci când erau doi.

Noi oamenii păstrăm și la vârsta adulta aceasta predispoziție de a alege confortul și tot ce ne aduce satisfacție pe termen scurt, ori autorul cărții exact în aceasta privința ne avertizează. „Viata este suferință”, dar cu cât știm sa amânăm mai mult momentul recompensei, al satisfacției de moment, cu atât vom fi mai bine pe termen lung. (Pentru moment atât din carte, revin cu alte idei atunci când o termin).

Dar asta implica o relație cu sinele foarte sincera ori în graba nebuna, în viteza evenimentelor uitam de noi, de nevoi și mergem în spiritul turmei. Și mai e ceva ce eu am resimțit acut în perioada asta de boala – frica de singurătate. As îndrăzni sa spun ca este mai acuta chiar decât teama de moarte.

Frica de singurătate nu înseamnă doar sa stai singur, izolat între patru pereți și sa aștepți pe cei dragi sa se întoarcă de la munca. Adică sa nu socializezi cu nimeni.

Frica de Singurătate este atunci când ramai tu cu tine și îți vin în minte multe lucruri și începi sa refaci puzzle-ul vieții. E un moment teribil, pentru ca rămânând doar eu cu mine, nu pot sa blamez pe unul sau pe altul pentru ca au creat condiții pentru anumite întâmplări nefaste din viata mea, nu pot sa ma sustrag unui nou șir de decizii, nu pot sa fug de responsabilitate.

Frica de Singurătate este în fapt fuga de responsabilitate, căci cele doua sunt dezgolite de incertitudini, de prejudecăți, de voci exterioare și se privesc una pe alta iar tu ești prins la mijloc, între ele. Mi-am dorit sa fug când le-am văzut goale pe amândouă și cerând mintii și inimii claritate. Nu am putut sa le mint, sa le spun ca este o clepsidră cu confuzie care circula dinspre inima spre creier sau ca avem timp sa luam decizii altădată.

Vrând nevrând a trebuit sa recunosc acele momente în care nu am avut răbdarea amânării satisfacției, în care m-am lăsat prea ușor doborâta de alți oameni, în care am făcut rău cu gândul sau cu cuvântul, în care am cautat calea cea mai scurta spre fericire și nu cea care mi se potrivea.

E infinit mai ușor când ești înconjurat de oameni, căci zumzetul lor acoperă incertitudinile din suflet, frica de Singurătate este umpluta cu viețile altora și responsabilitatea se diluează în neant.

Și totuși zilele astea ma forțez sa rămân și singura, e nevoie și de o astfel de perioada pentru ca sufletul sa își facă și el curățenie. Voi lua singurătatea ca pe un drog, cum spunea odinioară Adrian Păunescu.

Voi cum vedeți frica de Singurătate?

Singurătatea mării mă învață să nu cad în uitare

Am ajuns la mare azi și nicicând nu mi s-a părut mai singura. Am văzut doi nori pufoși, am văzut o dara subțire de soare, am văzut un nisip rece, dar nimic nu a compensat tristetea mea când am privit marea. Singurătatea mării se simte in sunetul strident al pescarusului, în nisipul fără urme, în vuietul sălbatic al valurilor lovindu-se de țărm, în apusul fără spectatori.

Singurătatea mării te face sa te simți cel mai norocos om din lume, chiar și dacă ești singur. Iei o oglinda și îți spui tie însuți ca ești wow, ca esti perfect, te iubești pe tine, dar marea in singurătatea ei, nu are cui sa spuna. Ea isi arata frumusețea, își dezvăluie secretele, se destăinuie pana la ultima picătură, dar nimeni nu o vede, nimeni nu o aude, nimeni nu ii răspunde cel puțin câteva luni pe an.

Singurătatea mării e cu atât mai trista cu cât tot ce e în jurul ei e pustiu, e ferecat. E ca și cum viata rămâne suspendata pana la următoarea vara.

Singurătatea mării este o lecție de viață

Mi-aș dori ca marea sa nu mai fie doar o amanta, ale cărei frumuseți, a cărei dulceață i-o guști doar câteva luni pe an, pentru ca apoi sa o abandonezi, sa o lași singura cu ea.

Mi-aș dori ca marea sa nu mai fie salvatoarea instagramului tău, profilului tău virtual, sa nu îți mai ridice nivelul de stima decăzut în realitate sau sa îți întrețină orgoliul între prieteni.

Mi-aș dori ca marea sa nu îți mai dea pe gratis sănătate, o piele de ciocolata și clipe minunate, când tu ii răspunzi cu mizerii aruncate pe plaja și în apa, cu muc de țigară și cuvinte urate.

Mi-aș dori ca marea sa îți vorbească deschis, sa îți dea o lecție pe care sa o ții minte toată viata despre singurătate, nepăsare și uitare. Singurătatea mării și ale ei cuvinte sa îți fie de folos când uiți de cei dragi sau ii vizitezi doar când ai nevoie de căldura lor, când ii iubești sezonier și le răsplătesti darurile cu indolenta sau cuvinte grele.

Printre stânci, sunete de pescăruși si nisip mozaic, marea îți va șopti: Întoarce-te la mine iar și iar!